Alegeri

alegeri

Stiu ce fac acum. Stiti si voi. Imi caut scuze pentru alegerile pe care le fac. Incerc sa ma explic in fata  mea voastra, caci vreau, nu vreau, desi sunt singura, nu am pe nimeni momentan, ma simt ca si cum as insela. O insel pe ea – sotia lui? Ma insel pe mine? Pe mine cu siguranta ma insel, ma mint, ma imbat cu vorbe dulci, caci doar asa ma pot impulsiona sa merg mai departe. Pe ea? Nici macar nu o cunosc. Am vazut-o de 3 ori in viata mea, de la distanta. Ea nici macar nu stie ca exist. Si totusi ea imi place – din ce stiu de la el. O insel? Are sens sa-mi raspund la intrebarea asta? Ea este alegerea lui. Nu e responsabilitatea mea. Si eu, sub o forma mai ciudata, sunt alegerea lui. El a ales si pentru noi. Pentru mine. A ales sa-mi dea o particica din sufletul lui. O latura a sufletului lui pe care n-o poate impartasi cu ea. A ales sa mi-o dea mie. Nu sunt eu speciala… nu sunt eu singura… dar sunt cea care momentan intelege. Si simte la fel.

Spuneam ca ea imi place. Si, cunoscand intreaga situatie, chiar ma bucur ca e acolo. Ma bucur ca exista, ma bucur ca nu l-am cunoscut pe D. in alte circumstante. Daca ar fi sa aleg, as alege tot postul de amanta in sufletul lui.  Il prefer asa cum e el cu adevarat. Chiar si “bolnav” – cum zice el. Pentru el infidelitatea e o boala frumoasa. 

Desi mi-e greu sa recunosc, nu pot sa spun ca am crezut vreodata ca oamenii, ca specie, sunt monogami. Incercam sa ne conformam unor reguli impuse de societate, insa aceste reguli sunt impotriva firii multora dintre noi. E nevoie de astfel de reguli? Da! Pentru ca altfel s-ar instaura un haos total. Insa, acolo unde este deschidere, intelegere si auto-cunoastere, regulile pot fi incalcate, in taina. Doar in taina.

Advertisements

In uitare…

In uitare

Azi mi-am pus miere in cafea. De obicei o beau neagra. Azi n-am putut. Gustul amar mi-a alunecat pana in suflet si l-am simtit cum se strange a durere. Mierea a fost ca un balsam. A uns ranile si a lipit fisurile. Azi. Maine… cine stie?

Azi mi-am pierdut gandurile prin carti. Mi-am ascuns nevoia de tine in pagini albe si dorul intre aglomerari de litere, iar asteptarile le-am alungat printre sperantele altora. Am alergat printre randuri cautandu-ti gandurile.  Azi. Maine… cine stie?

Ce faci oare acum? Simti furnicaturi cand inchizi ochii si imi urmaresti varfurile degetelor alunecand pe pielea ta? Te-am pictat dominant deasupra mea, amestecand culori pe gat, umeri, piept, abdomen, coapse… Simti inclestarea degetelor pe perne si rasuflarea fierbinte pe gatul tau? Mi-ai strivit bratele, coapsele, sanii, faptura cu greutatea sufletului tau. M-ai amutit in saruturi si m-ai incatusat in imbratisari. Iti simt buzele umede si calde cautandu-mi frenetice sufletul. Ti-ai ascuns taina in sufletul meu, ai impins-o adanc, penetrand cu miscari posesive. M-ai luat, m-ai avut, m-ai ascuns in uitare. Te caut, te alung, te chem in uitare. Azi. Maine… cine stie?

Tornada D.

haos

Cred ca ar trebui sa-l numesc tornada D. 🙂 A intrat in sufletul meu, a intors totul pe dos si a plecat, lasand un haos de nedescris in urma lui. Din aceasta poveste am ramas cu amintirile si cu acelasi prieten bun, cu care imi “beau cafeaua” in majoritatea diminetilor, povestind ca de obicei, dar fara sa spunem nimic, lasand doar sufletele sa danseze in continuare, tinandu-se de mana. Nu s-a schimbat mai nimic, decat ca acum impartasim aceeasi taina, pe care nu ne-o divulgam nici macar noua, de teama sa nu ne inghita cu totul. Tacerea pare sa spuna mai mult decat mii de cuvinte.

Si uite asa .. am ajuns din nou sa tac, atunci cand tot ce imi venea sa fac era sa urlu! Sa-mi strig sentimentele sa le auda toata lumea!  Ziceam ca nu voi mai face aceeasi greseala. Ziceam ca nu voi mai dansa dupa cum canta el… Dar ce poti face cand e singurul cantec pe care-l auzi? Majoritatea barbatilor prefera sa nu vorbeasca despre  sentimente. Nu am inteles niciodata de ce. Sa tii in tine cele mai frumoase emotii, sa nu le impartasesti, ca sa creezi altele…

Poate aici ma ajutati si voi sa inteleg, caci pe mine ma depaseste situatia. Ce aveti impresia ca pierdeti daca spuneti ceea ce e oricum evident ca simtiti?

Problema este ca m-am molipsit si eu de la voi. Imi zicea o prietena zilele trecute ca simt ca un barbat. Adica nu-mi mai exprim sentimentele, evit sa ma implic prea mult, ma multumesc doar cu placerea fizica si nu cer mai mult de atat. Asa ca am nevoie sa inteleg, ca sa pot sa ma vindec. ;;)

Sarutul…

De doua zile ma gandefirst kisssc cum sa descriu emotia, trairea, dorinta… manifestarea primului sarut si nu am reusit inca. A facut-o Adrian mai bine decat mine… Descrie aproape la virgula experienta mea de acum 3 zile. Citind, am retrait cu fiecare cuvant fiecare dor, fiecare emotie, fiecare atingere… din Sarutul care arde! Mai mult nu mai pot spune…

Suflete tinandu-se de mana…

Claxon. “ce-aSuflete tinandu-se de manam facut?” Ma uit stanga … Ma uit dreapta… Spate… Aaahhh…” Tu erai?” Imi face semn sa trag pe dreapta. Intra in masina si simt cum inima mi se urca in gat. Foarte natural imi pune mana pe picior si zice cu un zambet dezarmant in priviri:  “ai timp de o cafea?”.  Incuviintez din cap, caci imi cam pierdusem glasul si imi spune sa ma tin dupa el, ca stie el unde sa mergem. Il urmez, ascultatoare, in timp ce gandurile joaca pingpong in capul meu. De ce i-am lasat portita deschisa spre sufletul meu? Acum tranteste usa de perete si intra pana in strafunduri! Am zis ca sunt stapana pe situatie, am zis ca ma descurc eu dupa ce pleaca… Insa emotiile care imi strabat corpul din momentul in care a intrat la mine in masina, imi spun ca am cam dat de dracu’. 😀 E ciudat cum poti sa te cenzurezi timp de 5 ani, sa te controlezi, sa nu te lasi dus de val si in cateva zile sa mototolesti autocontrolul si sa-l arunci la gunoi… sa te lasi in cadere precum o cascada si sa simti cum sentimentele navalesc peste tine si te afunda tot mai adanc…

Ne asezam la masa si il vad cum ma priveste vesel si spune: “Nici nu stii cat ma bucur ca te-am intalnit! Abia acum realizez cat de putin familiari suntem unul cu altul.. Am niste emotii acum ca te vad in fata mea…”

Uimita de sinceritatea dezvaluirilor lui, imi ascund privirea in pamant, ca nu o pot sustine pe a lui. Ma bucur sa aud ca nu doar eu sunt emotionata. Incet reusesc sa ma relaxez si il privesc senina. Ochi verzi, par saten, inalt… mai inalt ca El, privire sincera si calda… Da, nu sunt obisnuita cu el… Nu mi-e familiara prezenta lui, insa ii simt sufletul langa al meu. E de ajuns sa ne uitam unul la altul si sa stim ca sufletele ni se tin de mana. Subiectul ramane in aer. Vorbim banalitati… Cautam subiecte care sa umple timpul si sa sparga tacerea dintre sufletele noastre. Tot ce vreau sa-i spun ramane in varful buzelor… si realizez ca nici nu e cazul sa spun ceva, ca stie.. si stiu… Conversatia privirilor spune tot… oglinzile sufletelor ne reflecta emotia, sentimentele si lumineaza canalul de comunicare. In valtoarea povestilor, intinde mana si o acopera pe a mea, continuand sa asculte si sa aprobe aberatiile mele despre trafic, vreme si hypermarket. Caldura mainii lui imi spune ca ii e dor de tot ce n-am trait. Ii prind varful degetelor in palma mea, sa stie ca traim aceeasi drama a necunoscutului. Continua cu Festivalul din weekend, pretul la benzina si filmul pe care vrea sa il vada. Ii inteleg emotia din strangerea de mana, dorinta din mangaierea abia perceptibila a degetelor si haosul din suflet din privirea patrunzatoare. Traim aceeasi poveste, impartasim aceeasi taina, privim acelasi rasarit… Cerem nota, caci ne-am spus tot ce aveam de spus. Ne imbratisam, ne indepartam aparent detasati, iar sufletele noastre pleaca dansand, tinandu-se de mana…

Urc in masina si primesc mesaj… “Inca nu stiu cand plecam, s-ar putea sa se mai amane putin, caci ii lipsesc ceva acte. Mai avem timp…” Nu stiu daca sa ma bucur sau sa-mi fie teama… Dar sufletul danseaza in continuare…