Cu biciul in mana…

cu biciul in mana

M-a trezit telefonul din leneveala. Era D. Cu mari emotii am raspuns:

Ce faci domnisoara?

Ma rasfat – am zis cu un nod in gat. Ce faceti? Ati ajuns? Imi place sa il intreb la plural, sa nu uit(am) niciodata realitatea.

Da. Inca nu in Cj, dar curand. Mi-era dor sa-ti aud vocea…

– …. – n-am putut sa zic ceea ce era evident.

Ma gandeam ca ma ajuti cu ceva, zise el, facandu-se ca ignora tacerea mea.

Ce-ti doreste inimioara?

Poti sa mergi la ora 12:00 sa te intalnesti pe strada x cu cineva sa-ti dea ceva pt mine?

Nu inteleg… – si eram efectiv in ceata.

Ajung in Cj abia mai tarziu, respectivul pleaca intre timp si asa imi asigur si o intalnire macar scurta cu tine.

Chiar simti ca ai nevoie de pretexte sa ma vezi?

Eu nu, dar am senzatia ca ai tu…

He he… psihologia inversa… cu mine o aplici? i-am spus, desi ii dadeam dreptate in totalitate. Prea bine ma cunoaste… Dar ce trebuie sa-ti dea?

O sa vezi acolo. Nu e nimic voluminos, dar inseamna foarte mult pentru mine. Nu mai pot vb prea mult. Ma ajuti?

Pentru o cafea, de ce nu, am spus zambind, ca sa ascund emotiile ce m-au luat la gandul ca o sa-l vad din nou.

Ok. Ma anunti printr-un mesaj cand ai rezolvat?

Sigur. Ma bucur ca vii, am ingaimat inecandu-ma.

Te pup, ca nu mai pot vb. Astept mesaj.

………

Eu: mi-a dat o cheie. Anunta-ma cand ne vedem sa ti-o dau.

El: e cheia de la camera noastra. O sa o pastrezi tu. Am inchiriat-o pe cat timp o sa fiu aici. Azi la 4 o sa fiu putin liber. Te astept la apartament, pe str x. Nu ma lasa te rog sa stau in strada…

Nu i-am raspuns nimic, caci imi rasunau in minte vorbele lui de mai devreme: Nu e nimic voluminos, dar inseamna foarte mult pentru mine. Nu stiam ce sa fac, sa turbez de nervi sau sa ma bucur??? Eram atat de fericita ca sta cineva cu mine in apartament exact cand vine el in tara… Eram linistita ca n-o sa pot cadea ispitei, ca nu o sa avem unde. Dar e cu 2 minute mai smecher decat mine. Surpriza!

Aveam 3 ore si jumate la dispozitie sa ma hotarasc ce fac cu ce ma imbrac. Ca pana la urma era clar ce fac. Si cum “toate cheile-s la mine” si imi place si mie sa fac surprize, l-am asteptat doar in lenjerie, cizme negre lungi si un bici in mana … suflet.

Advertisements

Să ne cunoaștem întâi…

O săptămână fără niciun semn… N-a răspuns nici la sms… Nu cred că trebuie să mai spun prin ce am trecut.. Azi dimineață, pe când reușisem să-mi adun gândurile și să mă concentrez la ce aveam de făcut la job primesc sms: Cafea? Nici n-am știut cum să reacționez. După 10 minute am scris: 10.30, la Bistro Engels. Era cazul să închei povestea asta, până nu o luam de tot razna, așa că mi-am luat inima în dinți și m-am dus. Emoțiile erau mai puternice decât voința mea. Încercam să îmi păstrez calmul pe drum, dar parcă îmi tremurau mâinile pe volan. Era deja acolo. Mi-a zâmbit cuceritor și a spus:

– Am fost plecat din țară!

Mi-a tăiat toate reproșurile pe care le aveam pe limbă. Nu puteam să-i mai cer socoteală acum pentru o săptămână de liniște totală. A fost plecat. Punct. Am comandat un cappuccino și m-am uitat lung la el. Încercam din răsputeri să afișez o atitudine seducătoare, dar nu știu sigur dacă îmi reușea. Dacă plecam, trebuia să plec învingătoare.

– Am înțeles. E ok, nu mă așteptam oricum să-mi răspunzi. Știu cât de ocupat ești.

–  Când e vorba de tine, nu sunt prea ocupat. Doar că n-am avut cu mine telefonul ăla.

– Ah, da… acum înțeleg.

Știam că are un telefon strict pentru chestii personale. Și mi se părea normal. Jobul e job… viața privată este altceva.

– M-am gândit la tine cât am fost plecat. Și mi-am dat seama că nu ești așa cum am crezut. Ești mai specială și am nevoie de puțin timp să te cunosc.  E mai mult decât ceva strict carnal… și vreau să-ți ofer mai mult. Ce zici?

“Zic că vreau să mă retrag până nu este prea târziu!! Zic că nu te pot lăsa să te joci cu mintea mea! Zic că nu mă simt stăpână pe mine lângă tine!” Am zâmbit, ca să nu se vadă strigătele din capul meu și am spus, ușor ironic :

– Ai nevoie de timp și spațiu? Te-ai speriat?

Cu un surâs în colțul gurii mi-a spus:

– Te deranjează că vreau să-ți fac curte… ca pe vremuri? Nu mai ești obișnuită cu bărbați galanți? Bărbați care vor să te cunoască înainte să sară pe tine?

– Așa vrei tu să-i spui? Ok! Îți ofer cât timp și spațiu vrei. Chiar așa… de ce nu m-aș lăsa curtată? Să văd și eu cum se mai face curte în ziua de azi… de către bărbați galanți…

– Nu spațiu am cerut, ci timp… Spațiul dintre noi sper să fie din ce în ce mai mic…

Mi-a luat mâna în mâna lui și mi-a spus, în timp ce mi-a mângâiat din nou încheietura, fin și tandru, până ce mi-a citit tulburarea în ochi:

– Vreau să știu totul despre tine. Să știu ce te ridică, ce te doboară, ce te face melancolică, ce te face să te trezești în fiecare dimineață zâmbind, ce îți place, cum îți place, de ce te temi,  ce te face să acționezi, ce te face să te retragi, ce te relaxează, ce te umple de energie… TOT ce este în tine și poate nici măcar tu nu știi.

L-am privit fără replică, simțind toate aceste cuvinte ca pe niște promisiuni. Era o abordare la care nu mă așteptam. Trebuia să mă bucur sau să-mi fie teamă?!…

Și-a privit ceasul și a cerut nota. Când a întins mâna să vadă cât era de achitat, am pus mâna pe mâna lui și am zis:

– Lasă-mă pe mine de data asta.

A zâmbit, s-a retras și a încuviințat din cap. Puțin surprinsă de atitudinea lui, am scos portmoneul și am plătit. Nu mă așteptam să fie de acord. Se știe că fetele se oferă și ei trebuie să refuze. Unde era gentleman-ul din el?? 🙂 Am ieșit și m-a condus la mașină. Mi-a deschis – ca un gentleman – ușa, s-a aplecat, m-a sărutat pe obraz și mi-a urat o zi frumoasă! A închis ușa și a plecat spre mașina lui fără să se uite în urmă.