Marturisiri in 2014 (partea II)

alone

Mi-am inceput anul 2014 singura, adica fara partener, dar inconjurata de prieteni. Insa se pare ca am fost in mintea si in sufletul mai multor persoane decat ma asteptam. De T v-am povestit deja. De prietena mea cea mai buna din facultate va amintiti? Intotdeauna ma gandesc la ea la trecerea dintre ani… si sper ca o face si ea. De data asta mi-a confirmat:

Ea: I wish it was you… Happy new year!!!

Eu: A little too late… Happy new year to you too!

D. mi-a scris de 8 ori in noaptea dintre ani La multi ani, din ora in ora, la ora fixa, pana la 7 dimineata. A inceput cu urari frumoase, pline de ganduri bune, si pe masura ce alcoolul ii intra in sange, urarile deveneau din ce in ce mai incitante, facandu-ma sa nu vreau sa plec singura acasa. Dar am plecat. Singura, fara partener, dar plina de marturisiri care m-au dat peste cap. M-au intristat. Caci toti acesti oameni nu sunt ai mei. Nu vor fi niciodata! Degeaba le bantui sufletul sau mintile, caci niciunul nu-mi va incalzi noptile friguroase din suflet.


Si ma intreb din nou: de ce acum???

Las in urma un an plin de sentimente contradictorii. Un an in care am cazut, m-am ridicat, am alunecat, m-au ridicat altii. Un an in care am fost nebunatica, dorita, pofticioasa, implinita, rasfatata. Un an in care am trait unele dintre cele mai pline experiente din viata mea. Un an frumos, jucaus, incitant, in care am atins culmi netraite de excitatie si placere, am gustat din jocurile pasiunii si am sorbit din cupele extazului. Si las in urma tot… pornesc singura pe urmatorul drum, caci toti oamenii importanti din viata mea sunt ai altora. Ma bucur de tot ce am trait, iau cu mine tot ce m-a implinit, amintiri, sentimente, colectia de clipe fericite si intru in noul an mai implinita ca oricand.

Am reusit sa termin 2 puzzle-uri. Le-am incheiat, am primit si ultimele piese. Sunt linistita ca n-am fost singura pe scena  sentimentelor acelor povesti. Plec cu stima de sine putin ridicata de acest lucru. E corect? Nu mai conteaza… Viata nu e niciodata corecta. E simpla, ca un puzzle. 🙂

Plec mai departe, singura, intr-o mare de sentimente, calcand pe fiecare, sprijinindu-ma pe ele, folosindu-le drept pavaj.

P.S.: Tocmai m-a lovit o intrebare: Acum spun ca am incheiat cel putin 2 capitole din viata mea. Dar daca s-au redeschis de fapt?…