Alegeri

Stiu ce fac acum. Stiti si voi. Imi caut scuze pentru alegerile pe care le fac. Incerc sa ma explic in fata  mea voastra, caci vreau, nu vreau, desi sunt singura, nu am pe nimeni momentan, ma simt ca si cum as insela. O insel pe ea – sotia lui? Ma insel pe mine? Pe mine cu siguranta ma insel, ma mint, ma imbat cu vorbe dulci, caci doar asa ma pot impulsiona sa merg mai departe. Pe ea? Nici macar nu o cunosc. Am vazut-o de 3 ori in viata mea, de la distanta. Ea nici macar nu stie ca exist. Si totusi ea imi place – din ce stiu de la el. O insel? Are sens sa-mi raspund la intrebarea asta? Ea este alegerea lui. Nu e responsabilitatea mea. Si eu, sub o forma mai ciudata, sunt alegerea lui. El a ales si pentru noi. Pentru mine. A ales sa-mi dea o particica din sufletul lui. O latura a sufletului lui pe care n-o poate impartasi cu ea. A ales sa mi-o dea mie. Nu sunt eu speciala… nu sunt eu singura… dar sunt cea care momentan intelege. Si simte la fel.

Spuneam ca ea imi place. Si, cunoscand intreaga situatie, chiar ma bucur ca e acolo. Ma bucur ca exista, ma bucur ca nu l-am cunoscut pe D. in alte circumstante. Daca ar fi sa aleg, as alege tot postul de amanta in sufletul lui.  Il prefer asa cum e el cu adevarat. Chiar si “bolnav” – cum zice el. Pentru el infidelitatea e o boala frumoasa. 

Desi mi-e greu sa recunosc, nu pot sa spun ca am crezut vreodata ca oamenii, ca specie, sunt monogami. Incercam sa ne conformam unor reguli impuse de societate, insa aceste reguli sunt impotriva firii multora dintre noi. E nevoie de astfel de reguli? Da! Pentru ca altfel s-ar instaura un haos total. Insa, acolo unde este deschidere, intelegere si auto-cunoastere, regulile pot fi incalcate, in taina. Doar in taina.

Advertisement

Marturisiri in 2014 (partea I)

Ciudata mai e si viata asta! Traiesti povesti, fara sa stii, de multe ori, daca realitatea ta este si realitatea lui. Astfel, raman povesti deschise, fara sa aiba un sfarsit clar, caci nici macar nu stii sigur ce a fost. Cauti sa intelegi, cauti sa ai o incheiere, sa poti impacheta amintirile si sa pleci mai departe. Insa primesti doar franturi, pe care incerci sa le pui cap la cap, ca pe un puzzle. Iar acolo unde iti lipsesc piese, incerci sa umpli tu golul cu ce ti se potriveste tie mai bine, cu ce te ajuta sa mergi mai usor mai departe. Si tragi concluzii, spunand ca niciunul nu a simtit suficient incat sa faca ceva. Ca e mai simplu asa. E mai usor sa nu te mai gandesti la ce ar fi putut fi.

L-am lasat sa plece, fara sa-i smulg sufletul cand a plecat. A plecat in tacere si mi l-a smuls pe al meu. A urmat tacere, distanta si a ramas doar “La multi ani” si “Craciun si Paste fericit”. Acum eram la La multi ani! Mi-a spus el primul, caci eu am renuntat sa mai gandesc in directia aia de mult. (O sa-i spun T, sa nu facem confuzii):

T: La multi ani 2014, sanatate si virtute.
Eu: La multi ani! Sa avem ce bea… Manca si… Cheltui :))
T: Asa cum zici. Numa sa nu se afle
Eu: :))) Ce faceti?
T: Bem! Ce poti face de rev?? Manci si bei.. Tu?
Eu: La fel! Ma pilesc, dansez, ma distrez! Ca de mancat, nu mai pot manca :)))
T: Cu cine te dansezi daca nu sunt eu acolo?
Eu: ;)) sincer cam singura.. Nu mai am partener de dans de ceva  ani 😛
Eu: ti-o trebuit sa pleci :))
T: Ce sa faci? We have to move on with our life……………
Eu: Always! 🙂
T: Have fun
Eu: U too!
T: Te pup
Eu: Si eu
T: Si te
Eu: Ma ce?
T: Diresc
Eu: 🙂 te-ai emotionat
T: Doresc
T: Nimai
T: Numai bine
T: Pusi
Eu: Imi doresti numai bine, am inteles :))
Eu: La fel!
Eu: Pa si pussy!
T: Pup u
T: Love u…………………….

Si am inlemnit. N-am mai putut scrie nimic. I-au trebuit 9 ani, o casnicie si 2 copii sa-si faca curaj. Am primit si ultima piesa a puzzle-ului. Acum e complet. Dar m-a intristat. Nu m-a bucurat. De ce acum? …

Sarutul…

De doua zile ma gandesc cum sa descriu emotia, trairea, dorinta… manifestarea primului sarut si nu am reusit inca. A facut-o Adrian mai bine decat mine… Descrie aproape la virgula experienta mea de acum 3 zile. Citind, am retrait cu fiecare cuvant fiecare dor, fiecare emotie, fiecare atingere… din Sarutul care arde! Mai mult nu mai pot spune…

Dezgolită… cu secretele pe masă

N-am mai scris de mult. Am fost și plecată, dar mai ales nu am știut dacă să postez ce a fost important sau nu. Să mă deschid într-atât sau nu? Știu că nu mă cunoașteți… dar și așa mi-a fost greu să mă hotărăsc. Apoi mi-am amintit că am început acest blog tocmai pentru a mă deschide. Că acesta este locul în care pot să fiu eu… fără ascunzișuri și fără măști. Așa că… mă dezgolesc și în fața voastră. Îmi pun sufletul pe tavă și vă dăruiesc cel mai mare secret al meu…

Am povestit cât a fost plecat de câteva ori… multe povești despre nimicuri… să ne cunoaștem mai bine… la suprafață. Au fost niște ore relaxante… liniștite, cu multe râsete și mișto-uri unul la adresa celuilalt. La un moment dat însă, flămândă de informații, am spart gheața și am pus o întrebare mai incomodă. Cum era târziu, (4 ora RO) am stabilit să facem un schimb de informații mai consistente, cu un top 5 întrebări cu răspuns musai sincer. Dar am amânat totul pe următoarea sâmbătă. Numai bine am avut timp să-mi pregătesc cele 5 întrebări și să petrec o săptămână întreagă încercând să ghicesc ce mă va întreba el.

Schimbul a fost foarte clar stabilit: ca la tenis – una, una. Fiind un gentelman mi-a acordat mie serva de început, așa că am reluat întrebarea incomodă:

– Ești într-o relație?

– Nu. Asta este teama ta cea mai mare?

– Nu. O pură curiozitate. Să știu cu ce mă lupt, ce arme să pregătesc și ce stategie de apărare. :))

– Care e cea mai mare teamă a ta, atunci…?

– Asta e prima ta întrebare?

– Da.

– Am învățat în viață să nu mă tem de nimic. Până în acest moment, tot ceea ce am trăit a avut un scop. M-a ajutat să fiu cea care sunt azi. Nimic nu a fost întâmplător în viața mea. Oricât de fericite sau dureroase au fost experiențele mele, din fiecare am învățat câteceva și nu am regretat nimic din ce am făcut. Pe acest considerent știu că orice mi s-ar întâmpla va fi un plus în viața mea, că nu am nimic de pierdut și atunci nu am de ce să mă tem.

– Hmmm… nu mă așteptam la un astfel de răspuns. Toți avem temeri… sau cel puțin așa credeam.

– După mine, teama te îngrădește  în trăire. Nu te lasă să-ți explorezi toate limitele, să trăiești la maxim clipa.  Avem o singură viață. E păcat să o trăim în contrângeri.

– Interesant mod de abordare a vieții. Ar trebui să-l îmbrățișez și eu.

– Ai putea. 😛 Moving on… Copii ai?

– Nu. Deși mi-am dorit. Îmi plac mult, dar… așa a fost să fie. Și.. la cât de aglomerat sunt, îmi dau seama că n-aș fi reușit să fiu un tată așa cum mi-am dorit.Tu ai o relație?

– Nu. 🙂 Momentan îmi trăiesc viața la maxim și atât. Apropo de temeri: mi-ai spus zilele trecute că nu ti-e frică de mine… ci de altceva. Despre ce e vorba?

– Da… nu mi-e frică… sunt terifiat de-a dreptul.

– De ce ești terifiat??

– Ai sărit la a 4-a întrebare? Parcă era vorba că le punem pe rând. Rândul meu când mai vine? 😛

– Nu te sustrage de la răspuns. Dacă e cazul, mai sacrific o întrebare pentru asta.

– Aceasta e o întrebare care mă va îngenunchea, dacă îți răspund. Nu știu dacă sunt pregătit pentru asta.

– Am stabilit că suntem sinceri… până la capăt. Tu ai inițiat acest joc. Joacă-l după regulile tale. 🙂

– Oooook. Ai dreptate. Cu cărțile pe față…  Trag adânc aer în piept și-ți răspund: Sunt terifiat pentru că te simt mai puternică decât mine. Simt că mă poți controla cum vrei tu, simt că dacă ar fi să mă las dus de val, m-aș pierde cu totul în tine. Mi-e teamă că ți-aș da prea mult din mine și fără tine n-aș mai fi nimic.

­În momentul acela m-am blocat. După ceea ce zicea el, totul era cu capul în jos.  Tot timpul el  a avut controlul. Eu așa am simțit. A făcut cu mine ce a vrut…

– Nu înțeleg… Iar am senzația că joci teatru. Ai controlat tot timpul relația noastră.

– Dacă prin ”lovește și fugi” tu consideri că am controlat-o… ești simpatică. Normal că trebuia să pară măcar că eu controlez tot. (și uite-mă cum mă scufund acum…îți dau toate informațiile pe tavă, mă descopăr total în fața ta –și ce o fi, o fi ) Ce faci în general când simți că ești în dezavantaj? Treci la atac. 🙂

– Ce complicate sunt căile Domnului. Viața este așa de simplă si frumoasă… Și noi, în loc să ne bucurăm de ea, ne punem singuri piedici, ne construim ziduri și ne ascundem.

– Ți-am spus că singura dată când m-am descoperit total într-o relație, când am trăit viața la maxim, fără să mă intereseze nimic și i-am acordat toată încrederea, viața mi-a tras o palmă usturătoare. Așa că da, acum mi-e frică să mă mai las pe mâna ei. Acum e rândul tău: care a fost cea mai mare dragoste a ta și de ce s-a terminat?

– Astea sunt 2 întrebări.;)) Suntem din nou la egalitate. Hmmmm… cea mai mare dragoste a mea a fost foarte complicată. De fapt cea mai simplă și complicată în același timp. Mi-e și greu să o povestesc, căci… nu știu cum vei reacționa.

– Iar mă iei cu chestia cu reacția… și data trecută când am povestit sb-ul ăsta m-ai făcut curios cu asta. Ce poate fi așa de ciudat? ……. pardon… rectific, că îmi furi și ultima întrebare. :)) Mă întreb ce poate fi atât de ciudat… 😛

– Păi… dacă tot am marșat pe sinceritate… poate e timpul  să împărtășesc și eu… deși mi-e foarte greu. N-am spus nimănui povestea asta, așa că vezi ce faci cu informația asta: eram in facultate, locuiam cu prietena mea cea mai bună și un coleg. Fiecare cu camera lui… și cu viața lui. Ne înțelegeam bestial toți trei, eram la fel de nebuni, ne plăcea distracția… Făceam nopți întregi de vin și povești, până ne prindea răsăritul și adormeam toți trei în camera în care se întinseseră poveștile.

– Și prietena ta s-a îndrăgostit de el și tu i l-ai furat? :))

– Tocmai ai pus și a 5-a întrebare! :))

– Heeeiiiii…. hai noah… nu e o întrebare, era o supoziție… iartă-mă de data asta…

– Hmmmm…. mă mai gândesc. Oricum supoziția ta nu e bună… e clasică, dar nu e bună. Cred că era mai ușor dacă era așa. Nuuu… din păcate, în ultimul an, într-o noapte de vin…. muuuult vin… el a reușit să ne combine la un threesome … Era ceva nou, interesant, extrem de incitant, așa că am continuat relația în 3… departe de ochii lumii, bucurându-ne de toate experiențele pe care le poți cunoaște într-o astfel de relație. Pe scurt: timpul a trecut, am terminat facultatea, colegul a plecat și am rămas noi două. Intimitatea era așa de normală între noi, încât nici nu știam cum să încheiem. Treptat am realizat că eu nu pot încheia, că nu vreau, că ea e ceea ce-mi doresc în viață! …. Atunci a început să fie greu… A conștientizat și ea sentimentele pe care le avea… Dar s-a speriat. Era prea mult pentru ea. Prea greu să facă față societății în care trăim. Ea visa la nuntă, la rochie de mireasă, la copiii ei… Până la urmă s-a îndepărtat și eu am lăsat-o. Nu puteam să o văd nefericită. Și lupta între ceea ce simțea și ceea ce-și dorea o măcina prea mult. Am iubit-o prea mult ca să o las să sufere. Am rămas însă prietene…

– Asta e doar o poveste, nu? Nu e realitate, nu???

– Mai tai o întrebare de pe listă? 🙂

– Hai să lăsăm întrebările… Deja e prea interesant încât să ne rezumăm la 5 întrebări. 😛 Și acum? Mai sunteți prietene? O mai vezi?

– Cam o dată pe an. Ea a întâlnit un bărbat care o face fericită. I se potrivește foarte mult. S-au căsătorit și s-au mutat în Italia. Și ne vedem din când în când în concediu. Doar noi două. Evadează din rutina ei și ne reîncărcăm bateriile împreună. Dar relația n-a mai fost niciodată ca înainte…

– … Nici nu știu ce să zic… E o altă latură a ta, la care nu mă așteptam…

– Vezi… de aceea ziceam că nu știu cum vei reacționa. Nu e o poveste ușor de digerat. Acum o să te sperii și o să fugi?

– Stai pe aproape și o să vezi. 😉 Oricum… mi-ai trezit o mulțime de întrebări. Norocul tău este că nu mai pot sta acum la povești. Sunt deja în întârziere.

– Adică mă lași fără a 5-a întrebare?

– Îți ofer câte întrebări vrei când mai povestim. O să am și eu o grămadă, aia știu sigur. Te sărut acum! Noapte bună!

Și dus a fost. Am rămăs singură, dezgolită, neștiind ce impresie am lăsat asupra lui. De atunci am mai povestit o dată. N-a menționat nimic dediscuția noastră. Mi-a povestit doar o întâmplare hazlie de la una dintre întâlnirile lui și a trebuit din nou să plece. Apoi am fost eu plecată în vacanța prelungită de Paști la Vienna și Budapesta și… m-am trezit că e aproape 16 mai și trebuie să se întoarcă. Luna asta parcă a zburat.  Nici nu știu cum a trecut. Și… my life goes on! Sunt curioasă ce va face. Azi se întoarce. Mă va căuta? S-a speriat oare?…