Cand m-am intors, El astepta nerabdator telefonul meu:
Ai ajuns?
Da. Abia am intrat pe usa.
Ok, vin la tine.
Stai! As vrea sa fac si eu o baie, sa ma relaxez un pic…
Perfect! Facem impreuna. Si a inchis.
Dupa 15 min l-am auzit la usa. Aduse o sticla de vin rosu si niste sare de baie cu lavanda. Am zambit, cand i-am vazut sclipirea din privire. Ma asteptam sa sara pe mine, dar s-a indreptat direct spre baie, a dat drumul la apa si a turnat sarea in cada. A deschis si sticla de vin si dupa inca 10 min, in care a aprins si cateva lumanari si mi-a spus in treacat ca fara mine Clujul nu e la fel, eram in bratele lui, invaluiti in apa fierbinte si miresme de lavanda. Era bine. Era familiar. Isi plimba degetele pe pielea mea, printre povesti, trezind fiecare por si fiecare simt la viata. Ma topeam in bratele lui, ma pisiceam si, cu ochii inchisi, ascultam detalii despre concertul la care fusese saptamana trecuta. Ca de obicei, reusea sa ma poarte in lumea lui cand imi povestea, sa vad cu ochii lui si sa simt cu toate simturile, atmosfera traita de el acolo.
Simteam dorul lui in fiecare mangaiere, in fiecare soapta la ureche si in fiecare dulce imbratisare. Nu l-am mai simtit de mult asa. Dupa ultimele discutii, l-am simtit distant pana atunci. Sau poate eram eu distanta? Nu mai stiu… nu mai conteaza… Daca inchideam ochii imi era bine. Ii simteam bratele in jurul meu, ma rasfata cu mici complimente si imi dezmierda fiecare particica a corpului. Eu doar stateam… amutita, fara cuvinte de spus, cu inima incatusata. Am adormit in bratele lui, fara sa-i ofer nimic, decat prezenta mea. Nu mai am nimic de dat acum, sunt insa dornica sa absorb ca un burete fiecare forma de tandrete, fiecare urma de sentiment, fiecare semn de emotie. Da, de asta am nevoie acum. Sa-mi umplu din nou sufletul cu astfel de senzatii, sa umplu golul din urma cuvintelor nespuse, a sentimentelor ne-urlate, a sperantelor sinucise. Si atat. Fara sa dau nimic in schimb. Spun stop reciprocitatii… cel putin momentan. Pana-mi umplu sufletul… de bine.