O bucatica de suflet…

pieces-of-my-soulAm avut un prieten.. un foarte bun prieten. Genul de prieten pe care nu crezi ca-l pierzi vreodata. Despre care esti convinsa ca, orice s-ar intampla, va fi intotdeauna in viata ta. A fost prietenul cel mai bun al unui fost prieten. De fapt inca mai este… iar asta il face prietenul interzis. La finalul relatiei cu fostul, m-am si intrebat la un moment dat, daca nu cumva prietenul lui cel mai bun m-a tinut atata langa el. Prietenul lui cel mai bun era prietenul meu de suflet. Cu care, bineinteles ca, la un moment dat, am avut o relatie interzisa. Si secreta. Nu stiu daca mai stie cineva asta. N-am putut spune nimanui. Nu puteam risca sa afle fostul… sa se intrebe tot timpul daca a fost ceva intre noi si in timpul relatiei cu el. Nu a fost. Decat apropiere.. sufleteasca, ca fizica nu ne permiteam. Insa, aveam noroc cu dansul… sigurul mod de a ne apropia si a ne exprima, fara sa zicem de fapt nimic. Am spus pt prima data ceva doar dupa ce am incheiat vechea relatie. Si totusi… inafara de exprimarile fizice dintre noi, n-am spus altfel niciunul nimic. Decat el… cand m-a anuntat ca se muta din Cluj. A cazut cerul peste mine atunci… desi nu mai era nimic fizic intre noi… doar ca nu credeam vreodata ca va disparea din viata mea. Acceptasem ideea ca nu vom avea mai mult de atat, dar ma multumeam cu atat, pentru ca stiam ca va fi langa mine. Mi-era de ajuns. Preferam sa-l am langa mine si numai ca amic, decat sa nu-l am deloc. Insa … el n-a putut trai asa. Si a plecat. M-a lasat goala… mi-a golit sufletul cand a plecat. Imi venea sa strig in gura mare ce simteam, dar nu avea urechi sa auda. A plecat fara sa se mai uite inapoi, fara sa mai vrea sa asculte, fara sa vrea sa ma vada… Luni de zile nu a dat niciun semn, n-a raspuns la niciun semn, nu a reactionat. N-am povestit niciodata… nu ne-am spus niciodata ce simtim. N-am simtit niciodata niciunul suficient incat sa infruntam gura lumii. Sau… fiecare a asteptat ca celalalt sa-si strige suferinta?? Nu… n-am simtit niciodata niciunul suficient! Dupa mult timp mi-a spus doar atat: am plecat pentru ca ma tineam in loc. Te tineam in loc! Si atat. Acum din tot ce a fost a ramas un gol! Au fost luni intregi… ani intregi in care nu m-am gandit. Fiecare si-a vazut de viata lui… Nu l-am vazut de 5 ani… de la nunta lui. Acum e casatorit, cu copii, implinit… fericit … sau nu… Eu… cum ma stiti! Insa am pierdut un suflet drag… Nimic nu a mai fost la fel de atunci intre noi. Distanta a mistuit tot. Acum suntem la “la multi ani”, “craciun si paste fericit”.

Acum am din nou un prieten. Un prieten bun. Un prieten drag, foarte drag si atat. Care ma anunta ca s-ar putea sa se mute in toamna din tara. Acum sa urlu sau nu?? O sa ma auda?

 

P.S.: Merci Otrava pentru melodia perfecta pentru aceasta postare! 🙂

Advertisements