Te priveam in timp ce povesteai vrute si nevrute si conduceai. Era momentul perfect sa te studiez, asa concentrat, fara sa realizezi ca-ti urmaream fiecare linie a fetei, fiecare licarire a ochilor, fiecare grimasa a povestirii. Era placut, calm si confortabil cu tine. Realizam ca, desi nu ma asteptam, te gaseam extrem de atragator. As fi putut sa te ascult o vesnicie, daca ma lasai sa te privesc, intre timp, “pe furis”. Imi placea sa te surprind privindu-ma fugar Continue reading
E ciudat cum o persoana poate sa iti creeze o stare, starea inspiratie si astfel se nasc siruri de cuvinte. Reciteam ce am scris mai de mult si parca nu erau randurile mele. Atata pasiune, atata traire… Acum totul e linistit. Acum sunt femeia unui singur barbat Continue reading
Am senzatia ca viata mea sta pe loc. Nu se mai intampla nimic. V-ati prins ca am luat o pauza, dar a fost o pauza totala (pe plan personal) de online. M-am refugiat in carti (din alea cu miros de hartie si cerneala), in seri linistite la un pahar de vin si de povesti, in plimbari de primavara… N-am simtit nevoia de nimic altceva. A fost parca o regasire a linistii interioare, o perioada “retro”, fara nimic din ce inseamna tehnologie mondena – tv, facebook, wordpress si altele de genul. Am ales sa traiesc efectiv (nu ascunsa in spatele unui laptop) si a fost foarteee bine, revelator chiar. Ar trebui sa incercati si voi odata.
Insa azi, m-am trezit cu sentimentul ca stau pe loc. Inexplicabil si paradoxal. Am realizat ca inafara de job, restul aspectelor din viata mea n-au mai avansat. Si am o foame de noutati! Insa si o lene de a face ceva… 😀 Asa ca momentan stau si astept sa se intample ceva. Parca si starea mea este ca o alerta, ca linistea dinaintea furtunii. Si se dezvolta parca intr-o stare interioara de agitatie, fara un motiv real. Nu stiu ce se intampla, nu stiu ce ma asteapta si inca nu sunt sigura ca vrea sa stiu. Mi-e bine asa, dar parca ceva lipseste. E totul mult prea obisnuit, mult prea rutinat pentru mine. Nu ma recunosc, ma intreb daca imi place ce am devenit. Oare ma maturizez? ;))
P.S.: Niciodata … :))
P.S.2: Nu am nici macar inspiratie sa caut o poza potrivita postului… Ma scuzati de data asta 😉
Se p
are ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate… Am decis amandoi ca nu suntem exclusivi (asa se zice in romaneste…?!). Putem sa ne vedem si cu alte persoane… El e foarte mult plecat, eu raman foarte mult singura. El intalneste fel si fel de femei interesante, din diverse parti ale lumii, pe care e pacat sa nu le cunoasca mai indeaproape (si sa-mi povesteasca si mie experientele… 😉 ), iar eu… sunt o femeie tanara, singura, pasionala, cu dorinte controversate! E simplu: ne traim viata!
Insa… se pare ca toate au o limita! Iar limita aceea este acolo unde dorintele, sentimentele si apropierea sufleteasca se impletesc. E ok sa am o aventura cu un alt barbat… e ok sa am o aventura cu o alta femeie… e ok sa am o aventura cu un barbat si o femeie deodata, insa… se pare ca nu e ok sa am o aventura cu un prieten drag!
I-am spus despre D. Bad ideea… desi nu i-am spus tot. Nu i-am spus ca ocolesc jumate Clujul numai sa nu trec pe langa acel hotel… Nu i-am spus ca ador diminetile doar pentru banalul “neataaa! :*>:D<:* cafea?”, ce ma prinde in fata laptopului, zambind a dor (desi nu mai beau cafea de o saptamana, iar cand i-am zis lui D a spus, de la 2000 km departare: “si noi cum ne mai bem cafeaua impreuna?” 🙂 Nu i-am spus ca raman pe ganduri minute in sir, in cautarea senzatiei de armonie si liniste din sufletul lui D… Nu pot sa-i spun chiar tot, desi credeam ca pot. Insa se pare ca toate au o limita.
Acum stam si meditam asupra relatiei noastre, asupra libertatii promovate la inceput, ca politicienii – se pare, caci acum El are o criza de posesivitate. Desi stie ca D a plecat… dar poate stie ca a luat si o parte din mine… Acea parte pe care am vrut sa i-o dau Lui la inceput, insa regulile jocului au pus un lacat pe acea bucatica de suflet. Nu te poti simti acasa intr-o gara in care poposesc atat de multi.. pardon, multe. Din pacate nu le poti avea pe toate… Si oricate reguli faci, la un moment dat ajungi sa te lovesti de exceptii. Care oare intaresc regula? Sau o zdrobesc?…
Nu pot sa scriu… nu-mi vine sa scriu… Desi as vrea, ca sa pot sa caligrafiez emotiile si amintirile, sa incondeiez nostalgia si melancolia si sa compun versuri de dor in tacere. Insa totul e inchis intr-un sertar al sufletului. Departe de constiinta, de logica… sa nu ajunga sa fie tocat marunt, despicat in patru si supus ratiunii in cel mai mic amanunt. Sa ramana pur, traire si atat… fara analize, fara explicatii, fara consecinte, fara asteptari. Doar feelingul acela cald, de imbratisare familiara, de “acasa”, dincolo de orice. O data macar sa ma simt si eu acasa. O data macar sa simt armonia, linistea, tandretea pe care am considerat tot timpul ca ar trebui sa o aiba o relatie adevarata. Da, era liniste in bratele lui. Era cald si acasa…
@soffys 