AMR 3…

Numar zilclepsidraele… Numar orele… Numar zambetele si imbratisarile din mesaje… Saruturile trimise sub forma de emoticoane.. Numar clipele de emotii bulversante, inabusite stangaci in sufletul ravasit. Imi numar respiratiile in timp ce stau si privesc in gol, nestiind ce va fi dupa. Traiesc! Asta e sigur. L-am simtit, pret de cateva clipe, al meu. Mi-a fost de ajuns? Nu mai conteaza. Intervine bariera… realitatii. Cade nemiloasa in fata drumului nostru impreuna. Este pretul platit pt clipele de fericire si implinire sufleteasca pe care mi le-a dat.. pe care ni le-am dat. Un sarut… nimic mai mult. Cred ca mi-ar fi si teama de mai mult. E mai bine asa.. e mai sigur asa. Nu poti cere de la viata sa-ti dea tot! Nu poti incalca reguli si apoi sa astepti sa primesti ce-ti doresti. El (o sa-i spun D, sa nu-l confundam cu El) a ales mai de mult un drum alaturi de ea. De fapt a ales acelasi drum de 2 ori.. (alta poveste – poate v-o spun altadata). Practic a ales si pentru mine. ūüėÄ Sad but true… Nu mai pot face nimic. Decat sa accept situatia, sa-mi sterg dorintele, dorul, emotiile, visele, nevoile¬†de pe mine, sa ma scutur de ele si sa merg mai departe cu capul sus. Sa privesc optimista in viitor, sa vad partea plina a paharului ( care poate fi aia????!!!), sa vad viata roz… Mda, poate printre stelele verzi pe care le vad in timp ce cad in lesin! :)) Mai fac si haz de necaz… ca altceva nu mai pot face.
Doar in momente ca acestea realizezi cat de scurt e timpul si cat de nemilos! Trece, fuge… fara sa tina cont de nimeni si de nimic. Totul se comprima, se strange ca intr-o presa. Orizontul se ingusteaza, ca si mijlocul unei clepsidre si se scurge, cu bucati mici din mine in neant. Nici nu stiu ce-mi doresc: sa se opreasca timpul sau sa treaca mai repede… sa vad ce e dincolo!

Advertisements

Toamna sufletului meu…

E toamna in sufletul meu…
E toamna in par si prin gene,
Pierduta in vise, alene,
De¬†toamna… in sufletul meu.

E toamna prin amintiri,
Departe prin ceata si nori,
E toamna, e frig si e dor,
De¬†toamna… prin amintiri!

E toamna si totusi speranta,
Cand ploua in suflet si in gand,
Cu amintiri, rand pe rand,
De toamna… Si totusi speranta!

Sarutul…

De doua zile ma gandefirst kisssc cum sa descriu emotia, trairea, dorinta… manifestarea primului sarut si nu am reusit inca. A facut-o Adrian mai bine decat mine… Descrie aproape la virgula experienta mea de acum 3 zile. Citind, am retrait cu fiecare cuvant fiecare dor, fiecare emotie, fiecare atingere… din Sarutul care arde! Mai mult nu mai pot spune…

Suflete tinandu-se de mana…

Claxon. “ce-aSuflete tinandu-se de manam facut?” Ma uit stanga … Ma uit dreapta… Spate… Aaahhh…” Tu erai?” Imi face semn sa trag pe dreapta. Intra in masina si simt cum inima mi se urca in gat. Foarte natural imi pune mana pe picior si zice cu un zambet dezarmant in priviri: ¬†“ai timp de o cafea?”. ¬†Incuviintez din cap, caci imi cam pierdusem glasul si imi spune sa ma tin dupa el, ca stie el unde sa mergem. Il urmez, ascultatoare, in timp ce gandurile joaca pingpong in capul meu. De ce i-am lasat portita deschisa spre sufletul meu? Acum tranteste usa de perete si intra pana in strafunduri! Am zis ca sunt stapana pe situatie, am zis ca ma descurc eu dupa ce pleaca… Insa emotiile care imi strabat corpul din momentul in care a intrat la mine in masina, imi spun ca am cam dat de dracu’. ūüėÄ E ciudat cum poti sa te cenzurezi timp de 5 ani, sa te controlezi, sa nu te lasi dus de val si in cateva zile sa mototolesti autocontrolul si sa-l arunci la gunoi… sa te lasi in cadere precum o cascada si sa simti cum sentimentele navalesc peste tine si te afunda tot mai adanc…

Ne asezam la masa si il vad cum ma priveste vesel si spune: “Nici nu stii cat ma bucur ca te-am intalnit! Abia acum realizez cat de putin familiari suntem unul cu altul.. Am niste emotii acum¬†ca te vad in fata mea…”

Uimita de sinceritatea dezvaluirilor lui, imi ascund privirea in pamant, ca nu o pot sustine pe a lui. Ma bucur sa aud ca nu doar eu sunt emotionata. Incet reusesc sa ma relaxez si il privesc senina. Ochi verzi, par saten, inalt… mai inalt ca El, privire sincera si calda… Da, nu sunt obisnuita cu el… Nu mi-e familiara prezenta lui, insa ii simt sufletul langa al meu. E de ajuns sa ne uitam unul la altul si sa stim ca sufletele ni se tin de mana. Subiectul ramane in aer. Vorbim banalitati… Cautam subiecte care sa umple timpul si sa sparga tacerea dintre sufletele noastre. Tot ce vreau sa-i spun ramane in varful buzelor…¬†si realizez ca nici nu e cazul sa spun ceva, ca stie.. si stiu… Conversatia privirilor spune tot… oglinzile sufletelor¬†ne reflecta emotia, sentimentele si lumineaza canalul de comunicare. In valtoarea povestilor, intinde mana si o acopera pe a mea, continuand sa asculte si sa aprobe aberatiile mele despre trafic, vreme si hypermarket. Caldura mainii lui imi spune ca ii e dor de tot ce n-am trait. Ii prind varful degetelor in palma mea, sa stie ca traim aceeasi drama a necunoscutului. Continua cu Festivalul din weekend, pretul la benzina¬†si filmul pe care vrea sa il vada. Ii inteleg emotia din strangerea de mana, dorinta din mangaierea abia perceptibila a degetelor si haosul din suflet din privirea patrunzatoare. Traim aceeasi poveste, impartasim aceeasi taina, privim acelasi rasarit… Cerem nota, caci ne-am spus tot ce aveam de spus. Ne imbratisam, ne indepartam aparent detasati, iar sufletele noastre pleaca dansand, tinandu-se de mana…

Urc in masina si primesc mesaj… “Inca nu stiu cand plecam, s-ar putea sa se mai amane putin, caci ii lipsesc ceva acte. Mai avem timp…” Nu stiu daca sa ma bucur sau sa-mi fie teama… Dar sufletul danseaza in continuare…

Dor…

dorDor… de mine, de el… de noi… Mi-e dor de dor… Mi-e dor de ce n-am trait, de ce ma asteapta… de ce nu se intampla… Sufletul mi-e plin… de fericire! Fericire ca traiesc, ca simt ceea ce simt, ca existi, ca exista, ca toate imi dau un sentiment de familiar… E greu sa explic… dar poate sa-ti fie dor de doua persoane in acelasi timp…!? De prezent si de viitor… De ce simti si de ce ai putea simti… De trairi si de asteptari… de este si de va fi… Esti contra-cronomentru si trebuie doar sa te deschizi si sa lasi sa vina la tine tot ce e frumos! Sa iei cu bratele deschise ce ti se ofera, sa le pui intr-un colt de suflet si sa le pretuiesti ca pe o comoara. Indiferent ce se va intampla apoi… cum va continua… sau cum se va termina. Astea nu conteaza! Traiesti aici si acum, caci astfel de clipe nu vin de multe ori in viata. Cand se termina, iti culegi bucatile de suflet, le ungi cu amintiri, le infasori in melancolie si le lasi sa se reintregeasca. Vei ramane cu sufletul plin de ceea ce ai trait, chiar daca doar pentru o scurta perioada de timp.

Daca ai avea de ales intre a trai ceva frumos, chiar daca stii ca se va termina sau a nu trai deloc acea experienta… ce ai face?