Dezgolită… cu secretele pe masă

dezgolitaN-am mai scris de mult. Am fost și plecată, dar mai ales nu am știut dacă să postez ce a fost important sau nu. Să mă deschid într-atât sau nu? Știu că nu mă cunoașteți… dar și așa mi-a fost greu să mă hotărăsc. Apoi mi-am amintit că am început acest blog tocmai pentru a mă deschide. Că acesta este locul în care pot să fiu eu… fără ascunzișuri și fără măști. Așa că… mă dezgolesc și în fața voastră. Îmi pun sufletul pe tavă și vă dăruiesc cel mai mare secret al meu…

Am povestit cât a fost plecat de câteva ori… multe povești despre nimicuri… să ne cunoaștem mai bine… la suprafață. Au fost niște ore relaxante… liniștite, cu multe râsete și mișto-uri unul la adresa celuilalt. La un moment dat însă, flămândă de informații, am spart gheața și am pus o întrebare mai incomodă. Cum era târziu, (4 ora RO) am stabilit să facem un schimb de informații mai consistente, cu un top 5 întrebări cu răspuns musai sincer. Dar am amânat totul pe următoarea sâmbătă. Numai bine am avut timp să-mi pregătesc cele 5 întrebări și să petrec o săptămână întreagă încercând să ghicesc ce mă va întreba el.

Schimbul a fost foarte clar stabilit: ca la tenis – una, una. Fiind un gentelman mi-a acordat mie serva de început, așa că am reluat întrebarea incomodă:

– Ești într-o relație?

– Nu. Asta este teama ta cea mai mare?

– Nu. O pură curiozitate. Să știu cu ce mă lupt, ce arme să pregătesc și ce stategie de apărare. :))

– Care e cea mai mare teamă a ta, atunci…?

– Asta e prima ta întrebare?

– Da.

– Am învățat în viață să nu mă tem de nimic. Până în acest moment, tot ceea ce am trăit a avut un scop. M-a ajutat să fiu cea care sunt azi. Nimic nu a fost întâmplător în viața mea. Oricât de fericite sau dureroase au fost experiențele mele, din fiecare am învățat câteceva și nu am regretat nimic din ce am făcut. Pe acest considerent știu că orice mi s-ar întâmpla va fi un plus în viața mea, că nu am nimic de pierdut și atunci nu am de ce să mă tem.

– Hmmm… nu mă așteptam la un astfel de răspuns. Toți avem temeri… sau cel puțin așa credeam.

– După mine, teama te îngrădește  în trăire. Nu te lasă să-ți explorezi toate limitele, să trăiești la maxim clipa.  Avem o singură viață. E păcat să o trăim în contrângeri.

– Interesant mod de abordare a vieții. Ar trebui să-l îmbrățișez și eu.

– Ai putea. 😛 Moving on… Copii ai?

– Nu. Deși mi-am dorit. Îmi plac mult, dar… așa a fost să fie. Și.. la cât de aglomerat sunt, îmi dau seama că n-aș fi reușit să fiu un tată așa cum mi-am dorit.Tu ai o relație?

– Nu. 🙂 Momentan îmi trăiesc viața la maxim și atât. Apropo de temeri: mi-ai spus zilele trecute că nu ti-e frică de mine… ci de altceva. Despre ce e vorba?

– Da… nu mi-e frică… sunt terifiat de-a dreptul.

– De ce ești terifiat??

– Ai sărit la a 4-a întrebare? Parcă era vorba că le punem pe rând. Rândul meu când mai vine? 😛

– Nu te sustrage de la răspuns. Dacă e cazul, mai sacrific o întrebare pentru asta.

– Aceasta e o întrebare care mă va îngenunchea, dacă îți răspund. Nu știu dacă sunt pregătit pentru asta.

– Am stabilit că suntem sinceri… până la capăt. Tu ai inițiat acest joc. Joacă-l după regulile tale. 🙂

– Oooook. Ai dreptate. Cu cărțile pe față…  Trag adânc aer în piept și-ți răspund: Sunt terifiat pentru că te simt mai puternică decât mine. Simt că mă poți controla cum vrei tu, simt că dacă ar fi să mă las dus de val, m-aș pierde cu totul în tine. Mi-e teamă că ți-aș da prea mult din mine și fără tine n-aș mai fi nimic.

­În momentul acela m-am blocat. După ceea ce zicea el, totul era cu capul în jos.  Tot timpul el  a avut controlul. Eu așa am simțit. A făcut cu mine ce a vrut…

– Nu înțeleg… Iar am senzația că joci teatru. Ai controlat tot timpul relația noastră.

– Dacă prin ”lovește și fugi” tu consideri că am controlat-o… ești simpatică. Normal că trebuia să pară măcar că eu controlez tot. (și uite-mă cum mă scufund acum…îți dau toate informațiile pe tavă, mă descopăr total în fața ta –și ce o fi, o fi ) Ce faci în general când simți că ești în dezavantaj? Treci la atac. 🙂

– Ce complicate sunt căile Domnului. Viața este așa de simplă si frumoasă… Și noi, în loc să ne bucurăm de ea, ne punem singuri piedici, ne construim ziduri și ne ascundem.

– Ți-am spus că singura dată când m-am descoperit total într-o relație, când am trăit viața la maxim, fără să mă intereseze nimic și i-am acordat toată încrederea, viața mi-a tras o palmă usturătoare. Așa că da, acum mi-e frică să mă mai las pe mâna ei. Acum e rândul tău: care a fost cea mai mare dragoste a ta și de ce s-a terminat?

– Astea sunt 2 întrebări.;)) Suntem din nou la egalitate. Hmmmm… cea mai mare dragoste a mea a fost foarte complicată. De fapt cea mai simplă și complicată în același timp. Mi-e și greu să o povestesc, căci… nu știu cum vei reacționa.

– Iar mă iei cu chestia cu reacția… și data trecută când am povestit sb-ul ăsta m-ai făcut curios cu asta. Ce poate fi așa de ciudat? ……. pardon… rectific, că îmi furi și ultima întrebare. :)) Mă întreb ce poate fi atât de ciudat… 😛

– Păi… dacă tot am marșat pe sinceritate… poate e timpul  să împărtășesc și eu… deși mi-e foarte greu. N-am spus nimănui povestea asta, așa că vezi ce faci cu informația asta: eram in facultate, locuiam cu prietena mea cea mai bună și un coleg. Fiecare cu camera lui… și cu viața lui. Ne înțelegeam bestial toți trei, eram la fel de nebuni, ne plăcea distracția… Făceam nopți întregi de vin și povești, până ne prindea răsăritul și adormeam toți trei în camera în care se întinseseră poveștile.

– Și prietena ta s-a îndrăgostit de el și tu i l-ai furat? :))

– Tocmai ai pus și a 5-a întrebare! :))

– Heeeiiiii…. hai noah… nu e o întrebare, era o supoziție… iartă-mă de data asta…

– Hmmmm…. mă mai gândesc. Oricum supoziția ta nu e bună… e clasică, dar nu e bună. Cred că era mai ușor dacă era așa. Nuuu… din păcate, în ultimul an, într-o noapte de vin…. muuuult vin… el a reușit să ne combine la un threesome … Era ceva nou, interesant, extrem de incitant, așa că am continuat relația în 3… departe de ochii lumii, bucurându-ne de toate experiențele pe care le poți cunoaște într-o astfel de relație. Pe scurt: timpul a trecut, am terminat facultatea, colegul a plecat și am rămas noi două. Intimitatea era așa de normală între noi, încât nici nu știam cum să încheiem. Treptat am realizat că eu nu pot încheia, că nu vreau, că ea e ceea ce-mi doresc în viață! …. Atunci a început să fie greu… A conștientizat și ea sentimentele pe care le avea… Dar s-a speriat. Era prea mult pentru ea. Prea greu să facă față societății în care trăim. Ea visa la nuntă, la rochie de mireasă, la copiii ei… Până la urmă s-a îndepărtat și eu am lăsat-o. Nu puteam să o văd nefericită. Și lupta între ceea ce simțea și ceea ce-și dorea o măcina prea mult. Am iubit-o prea mult ca să o las să sufere. Am rămas însă prietene…

– Asta e doar o poveste, nu? Nu e realitate, nu???

– Mai tai o întrebare de pe listă? 🙂

– Hai să lăsăm întrebările… Deja e prea interesant încât să ne rezumăm la 5 întrebări. 😛 Și acum? Mai sunteți prietene? O mai vezi?

– Cam o dată pe an. Ea a întâlnit un bărbat care o face fericită. I se potrivește foarte mult. S-au căsătorit și s-au mutat în Italia. Și ne vedem din când în când în concediu. Doar noi două. Evadează din rutina ei și ne reîncărcăm bateriile împreună. Dar relația n-a mai fost niciodată ca înainte…

– … Nici nu știu ce să zic… E o altă latură a ta, la care nu mă așteptam…

– Vezi… de aceea ziceam că nu știu cum vei reacționa. Nu e o poveste ușor de digerat. Acum o să te sperii și o să fugi?

– Stai pe aproape și o să vezi. 😉 Oricum… mi-ai trezit o mulțime de întrebări. Norocul tău este că nu mai pot sta acum la povești. Sunt deja în întârziere.

– Adică mă lași fără a 5-a întrebare?

– Îți ofer câte întrebări vrei când mai povestim. O să am și eu o grămadă, aia știu sigur. Te sărut acum! Noapte bună!

Și dus a fost. Am rămăs singură, dezgolită, neștiind ce impresie am lăsat asupra lui. De atunci am mai povestit o dată. N-a menționat nimic dediscuția noastră. Mi-a povestit doar o întâmplare hazlie de la una dintre întâlnirile lui și a trebuit din nou să plece. Apoi am fost eu plecată în vacanța prelungită de Paști la Vienna și Budapesta și… m-am trezit că e aproape 16 mai și trebuie să se întoarcă. Luna asta parcă a zburat.  Nici nu știu cum a trecut. Și… my life goes on! Sunt curioasă ce va face. Azi se întoarce. Mă va căuta? S-a speriat oare?…

                                                                                                                                                                                     

 

Advertisements

Update…

Long time, no writting… Multă muncă, proiecte noi, delegații, hoteluri… oboseală… Și uite așa e aproape primavară. Aproape ca în sufletul meu. 🙂 E ciudat cât de ușor se pot apropia 2 oameni. Doar prin povești, sinceritate, destăinuiri.. Am povestit mult, dar n-am mai reușit să notez. Am aflat multe, nesperat de multe și am găsit răspunsul la niște întrebări.

Cel mai important: ”fructul interzis” e ceva la ce nu mă așteptam. Trebuie să recunosc că tot acest timp am crezut că este căsătorit. De fapt, realitatea este alta: mai de mult a trăit o iubire intensă, o dragoste foarte pasională. Totul era prea frumos ca să fie adevărat și s-a sfârșit într-un mod ciudat, foarte de neînțeles pentru el: ea i-a spus într-o zi că de fapt ea are o sensibilitate tactilă foarte scăzută, că simte foarte puțin din tot ceea ce manifestă și că… ea nu a avut niciodată în viața ei orgasm. Că a mimat de fiecare dată totul, nu doar cu el, că știe că a greșit, dar așa a fost ea de la primul ei iubit, care i-a spus că îi place să o audă gemând, urlând chiar!…  Și atunci totul s-a năruit pentru el: realitatea, încrederea, pasiunea, dragostea… Nu înțelegea de ce ea îl mințise tot acest timp, de ce a jucat atâta teatru, de ce nu a avut încredere în el să-i spună de la început,  cum de el nu și-a dat seama, ce a fost real din tot ce au trăit etc. N-a putut să treacă peste asta și s-au despărțit. S-a închis foarte mult în el, și-a pierdut încrederea în el, în femei, în  relații, în tot. A avut o perioadă lungă, de vreo 6 ani, în care s-a folosit de toate femeile pe care le-a cunoscut, fără să le ofere nimic în schimb, fără să-l intereseze sentimentele, dorințele, așteptările lor… Apoi, timp de 2 ani a luat pauză de la tot, s-a canalizat pe el, a trecut prin mai multe etape de dezvoltare personală, a facut și terapie, a reușit să înțeleagă că ea avea de fapt o problemă, că nu el fusese de vină și, în măsura în care a putut, a iertat-o. A încercat chiar și o relație de 9 luni, care nu a mers, pentru că erau prea diferiți, cu alte așteptări de la viață, și… în final, a dat peste mine și………. toate temerile vechi i-au revenit. Sechelele legate de realitatea a ceea ce simte îl macină și îl fac să păstreze distanța, pe cât poate. Însă e cam greu… 🙂

Povestea m-a dat și pe mine peste cap, m-am chiar speriat, mi-am dat seama că o să fie greu să-i câștig încrederea, că nu depinde numai de mine, că până nu o să reușesc nu o să putem avansa prea mult etc. Însă, cu timpul, am realizat că eu nu trebuie să fac nimic, decât să fiu eu, că nu port vina tuturor femeilor din viața lui și că doar el singur își poate rezolva problema. Așa că aștept… povestesc… ard de nerăbdare … și… las primăvara în sufletul meu. 🙂 Dar… problema este că rândul meu de destăinuiri nu a venit încă. Și mă întreb cât o să pot să mă deschid eu în fața lui, fără să-l speriu și.. oare o să mă înțeleagă? …

Destăinuiri… sau nu? – partea a II-a –

Pentru că am fost dojenită că eu nu fac nimic în relația asta, am pus mâna pe telefon și am tastat:

– Hey! Busy?

– Am vreo 10 minute libere. Ce faci?

– O pauză și eu… Am zis să-mi exercit responsabilitățile, să te abordez eu prima de data asta. 😉

– Deci m-ai luat în serios? :)) E bine… Înseamnă că avansăm.

– Păi… se deschisese un subiect interesant ultima dată. M-am gândit că îl uităm dacă trece prea mult timp.

– Ah… chiar: spuneai la un moment dat că femeile nu pot avea relații fără sentimente. Dar ai iubit vreodată cu adevărat?

– Da.

– Ce te face să spui că a fost dragoste adevărată?

– Am iubit într-atât încât am plecat ca să-i ofer fericirea…

– Adică el nu a mai vrut?

– Adică a fost complicat…

– Te credeam tipul de femeie pentru care „complicat” nu există… Credeam că la tine se găsesc soluții întotdeauna când vrei ceva…

– Da.. doar că atunci când te lovești de bariere sociale de care cealaltă persoană nu poate trece… când preferă să aleagă soluția ușoară, conformă cu preconcepțiile societății în care trăim, nu ai de ales: te retragi și îi acorzi șansa la fericire fără tine!

– Nu înțeleg… era căsătorit și nu crede în divorț?… Sau…

– Nu. Vroia să se poată căsători la un moment dat. Și cu mine nu putea.

– Adică e credincios și sunteți de religii diferite?

– Ți-am spus că a fost complicat… nu are legătură nici cu religia…

– Acum chiar că m-ai făcut curios…

– Curiozitatea strică la frumusețe…

– Deci nu vrei să-mi spui?

– Nu sunt încă pregătită să-ți spun, căci nu știu cum vei reacționa când vei afla.

– Ce poate fi atât de grav?

– Nu e grav, e… altfel.

– Dacă nu te simți în largul tău să-mi spui, nu îmi spune… încă.

– Hmmm… mi-e greu să cred că mă lași să scap așa ușor… Deși și tu îmi ești dator cu o poveste. 🙂

– Nu cred că se pune așa problema. Știu că-mi vei spune, doar că încă nu e momentul. Dacă nu ești sigură că poți să-mi spui, înseamnă că ai da prea mult din tine spunându-mi și s-ar putea crea apoi involuntar nevoia de a primi ceva în schimb. Nu e cazul. Când oferi o parte din tine celuilalt, trebuie să o faci necondiționat, fără alte așteptări.

– Îmi place cum gândești. 😉 Adevărul e că în ziua de azi cea mai mare problemă sunt așteptările pe care le avem de la ceilalți. În momentul în care ne place cineva, automat ne așteptăm să se comporte într-un anumit fel cu noi. Să ne trateze cumva diferit, prioritar… Maaare greșeală! 🙂

– Da. E un instinct involuntar, aș spune. Și ai dreptate, e problematic. E foarte greu să reușești să rămâi detașat, în timp ce ai sentimente. Să nu te influențeze comportamentul celuilalt față de tine.

– Păi pentru unii detașarea înseamnă lipsa sentimentelor. Cum poți avea sentimente și să rămâi detașat în același timp?

– Mda… e o contradicție acolo, în termeni emoționali. Deși dragostea ta pentru o persoană nu ar trebui să depindă de comportamentul ei față de tine… ci de comportamentul ei in general. Ar fi muuulte de spus aici… doar că cele 10 minute ale mele au expirat. Rămâne pe data viitoare. 🙂 Să ai o zi frumoasă!

– Și tu la fel!

Destăinuiri… sau nu?

Sâmbătă după-masa. Primesc sms:

El : Hello!

– Ooo, hello!

– A doua oară săptămâna asta. Still keeping track?

– :)) Să zicem că ai câștigat ceva teren…

– Dacă îți spun că de câteva ori pe zi mă gândesc să fac asta… zilnic… mai câștig câțiva metri? :p

– Să zicem că apreciez! Daar… doar asta te gândești să faci când te gândești la mine?

– Asta e lovitura sub centură… acolo prefer mai finuț. 😛

– :)) Eu am rămas la “va urma” … Am zis să continui de acolo…

– E un subiect cam delicat de discutat prin sms.

– Ne vedem deci la o poveste? ;;)

– Ne vedem, dar nu azi.

– Aha… iar mă pasezi.

– Promit că soon. Dar îmi trebuie un pic de curaj să mă destăinui. 😀

– Nu vreau să te grăbesc. Dar chiar m-ai facut curioasă cu fructul interzis. Mi-e și teamă să mă gândesc ce vrea să însemne.

– Îmi place să te știu curioasă. Înseamnă că te gândești la mine.

– Te credeam suficient de capabil să mă faci să mă gândesc la tine și altfel.

– Nu știu… sunt?

– Vrei hrană pentru ego? Trebuie să mai muncești pt asta.

– Ce rea ești cu mine! 🙂

– Păi… dai cu țârâita.. dau cu țârâita. Reciprocitate! Cel mai sănăos mod de a construi o relație.

– Reciprocitate zici? Hmmm… Ceri ceva ce tu nu oferi… De ce oare?

– Cum adică?

– Te plângi că eu te caut rar… De câte ori m-ai căutat tu?

– Ah…întotdeauna am avut senzația că aș putea deranja.

– Ți-am zis eu vreodată asta?

– Nu… dar…

– Stop assuming! 🙂

– Yup, ai dreptate. Old habbits die hard…

– ??

– Să spunem că am avut și relații mai puțin perfecte înainte… 😀

– Există relații perfecte?

– Ok… Point taken. M-am exprimat greșit. Am avut relații mai puțin comode… cu multe complicații.

– Căsătorit?

– Contează?

– Pură curiozitate… A fost pe sentimente sau pe interes?

– O femeie nu prea poate avea relații fără sentimente…

– Cum nu? Nu e în trend relația fără implicații? Nu asta caută femeile în ultimul timp?

– Eu zic că aparențele înșeală. E poate un mecanism de apărare. Majoritatea bărbaților fug de relații, iar femeile încearcă să se adapteze. Dar totul e la suprafață. Sunt poate mai câștigate așa.

– Cum adică?

– Păi… dacă el simte și îi spune, a spus-o el primul. Dacă el nu simte, fata cade în picioare, căci nu-și arată sentimentele.

– Mda… e ciudat jocul ăsta de care-pe-care. Nu l-am înțeles niciodată.

– Nu? Dar ce… tu nu-l practici? 😛 (îl practică la greu, if you ask me!)

– Din câte știu nu.

– Mă bucur că îți place să crezi asta. ;)) Acum va trebui să te las, căci trebuie să plec. Aștept cu nerăbdare continuarea. Pa paaa!

– Daaa și eu aștept …. mai multă implicare din partea ta. 😛  O zi minunată!