Heart rules!

M-am liniștit. Mi-au trecut nervii. Vroiam să dau înapoi, dar cineva mi-a amintit că poveștile rămase neterminate tind să ne bântuie. Ceea ce e foarte adevărat. Așa că, m-am recules, bucățică cu bucățică, m-am scuturat de praf și am hotărât să mai dau o șansă acestei povești, dar de data aceasta fără să mai stau în stand by. Îmi trăiesc viața în continuare și las „destinul” să-și facă treaba.


Și destinul exact asta a făcut! Acum 2 zile am primit mail de la el: „You’ve got IM. Pls read it!” Scurt și la obiect! Doar că mi-a trebuit puțin să-mi amintesc că IM înseamnă instant message și să realizez că e vorba de messenger. Nu l-am mai folosit nici nu mai știu de când! Așa că am intrat pe messenger:

<em>- Știu că n-am jucat corect… Știu că te-ai supărat… Știu că nu mai vrei să vorbești cu mine. Dar nu puteam să plec fără să-ti mai simt o dată gustul! Să îl port cu mine peste mări și țări, să am o amintire vie de la tine. Și în același timp, să îți las și ție promisiunea a cum poate fi, când va fi! Mă ierți?</em>

Hmmmmmm…. Ce altceva aș putea face? Doar am citit rândurile de la el și am simțit fiori în stomac! Pot să stau în cap… dar omul ăsta tot mă are la degetul mic. Tot acum 2 zile mi-a zis cineva: „dacă vrei să fii fericită, ascultă-ți inima, dacă vrei să-ți fie bine, ascultă-ți rațiunea…” Bine punctat! Doar că am o singură viață! Așa că: inima conduce!

Advertisement

Alegeri…

Alegeri… Sentimente contradictorii… Decizii… Renunț? Merg mai departe? Merită investiția? Merită așteptarea? Cineva îmi spunea zilele trecute că, cu cât așteptarea este mai mare, cu atât pretențiile cresc și dezamăgirea poate fi mai mare in final. Din păcate cam așa e… Însă mă întreb: e posibil să mă fii înșelat în privința lui? ”Promisiunea” atingerii lui, a sărutului lui fierbinte, umed și năucitor, care aproape m-a lăsat fără suflare, să fie doar amăgire? Și acum îi simt mângâierea pe încheietura mâinii, când mi-a luat mâna în mâna lui și mi-a spus: ”vreau să știu totul despre tine!”… Privirea plină de dorință… răsuflarea plină de emoție… vocea tremurândă… nu pot fi toate minciuni! Și feeling-ul acela intens când mă gândesc sau vorbesc cu el, nu poate fi amăgire! Întâlnești rar astfel de sentimente…

Cred că e păcat să dau cu piciorul înainte de a afla unde ar putea duce. Însă câtă răbdare mai trebuie să am? Cât îi va lua lui să-și facă curaj și să-și depășească temerile? Îl simt acolo, îl simt că vrea, însă se pare că încă sechelele sunt mai puternice. Mingea e la el în teren. Depinde dacă îi place mai mult să dribleze sau să înscrie! :))  Ce comparație am găsit! Dacă stau bine și mă gândesc, sper să-i placă și una și alta. 😉

Așteptarea e luuungă…. Provocarea e maaare… Răbdarea mea nu va cunoaște limite! 😀