In uitare…

In uitare

Azi mi-am pus miere in cafea. De obicei o beau neagra. Azi n-am putut. Gustul amar mi-a alunecat pana in suflet si l-am simtit cum se strange a durere. Mierea a fost ca un balsam. A uns ranile si a lipit fisurile. Azi. Maine… cine stie?

Azi mi-am pierdut gandurile prin carti. Mi-am ascuns nevoia de tine in pagini albe si dorul intre aglomerari de litere, iar asteptarile le-am alungat printre sperantele altora. Am alergat printre randuri cautandu-ti gandurile.  Azi. Maine… cine stie?

Ce faci oare acum? Simti furnicaturi cand inchizi ochii si imi urmaresti varfurile degetelor alunecand pe pielea ta? Te-am pictat dominant deasupra mea, amestecand culori pe gat, umeri, piept, abdomen, coapse… Simti inclestarea degetelor pe perne si rasuflarea fierbinte pe gatul tau? Mi-ai strivit bratele, coapsele, sanii, faptura cu greutatea sufletului tau. M-ai amutit in saruturi si m-ai incatusat in imbratisari. Iti simt buzele umede si calde cautandu-mi frenetice sufletul. Ti-ai ascuns taina in sufletul meu, ai impins-o adanc, penetrand cu miscari posesive. M-ai luat, m-ai avut, m-ai ascuns in uitare. Te caut, te alung, te chem in uitare. Azi. Maine… cine stie?