Sedusă și abandonată…

Cum poate crea cineva atâta dorință și apoi să se retragă? Lumea s-a întors cu capul in jos! Eu nu mai înțeleg nimic. Unde ați mai văzut voi bărbatul care să te dorească cu atâta ardoare, să te facă să-l dorești atât de mult, încât parcă îți pierzi mințile și apoi să plece… Ca și cum nimic nu s-a întâmplat! Ca și cum nu s-a oprit timpul în loc într-un sărut… ca și cum scena anterioară nu face parte dintr-un film, nu are continuare, nu trebuie să ducă undeva… Un sărut.. nimic mai mult! Un vis… o amăgire! A fost doar un scurt metraj: fără început, fără sfârșit. Nici măcar cu ”punct și de la capăt”!

Vorba lui Tudor Gheorghe: ”Au înnebunit salcâmii… și tu vrei să stau cuminte!?” Cum să stau cuminte că tu pleci? O lună de zile… o veșnicie de așteptat cu atâta fierbere interioară! Eu cred că încă visez! Ciupiți-mă să mă trezesc! Cum era ”statusul” meu la un moment dat: răbdarea mea nu va cunoaște limite?? Tocmai a cunoscut!

Și totul a fost premeditat! Conștient, știind că urmează să plece, că nu mai este timp de ”va urma”, a plantat sămânța. Că doar e primăvară… să încolțească, să prindă bine rădăcini și să înflorească până la întoarcere… Râd, râd isteric!  Și el… mă ia pe brațe, mă ridică la cer… și îmi dă drumul de acolo!!! =)))))) Da, râd isteric! Și îmi mai și promite că lucrurile se vor schimba la întoarcere… că povestea noastră abia atunci va începe cu adevărat! Dar eu nu vreau o poveste atunci! Vreau o scenă fierbinte acum! Atât! Să simt flacăra cum arde până la final!

Hmmmmmmm…. mda… sedusă și abandonată! Titlul perfect!

Alegeri…

Alegeri… Sentimente contradictorii… Decizii… Renunț? Merg mai departe? Merită investiția? Merită așteptarea? Cineva îmi spunea zilele trecute că, cu cât așteptarea este mai mare, cu atât pretențiile cresc și dezamăgirea poate fi mai mare in final. Din păcate cam așa e… Însă mă întreb: e posibil să mă fii înșelat în privința lui? ”Promisiunea” atingerii lui, a sărutului lui fierbinte, umed și năucitor, care aproape m-a lăsat fără suflare, să fie doar amăgire? Și acum îi simt mângâierea pe încheietura mâinii, când mi-a luat mâna în mâna lui și mi-a spus: ”vreau să știu totul despre tine!”… Privirea plină de dorință… răsuflarea plină de emoție… vocea tremurândă… nu pot fi toate minciuni! Și feeling-ul acela intens când mă gândesc sau vorbesc cu el, nu poate fi amăgire! Întâlnești rar astfel de sentimente…

Cred că e păcat să dau cu piciorul înainte de a afla unde ar putea duce. Însă câtă răbdare mai trebuie să am? Cât îi va lua lui să-și facă curaj și să-și depășească temerile? Îl simt acolo, îl simt că vrea, însă se pare că încă sechelele sunt mai puternice. Mingea e la el în teren. Depinde dacă îi place mai mult să dribleze sau să înscrie! :))  Ce comparație am găsit! Dacă stau bine și mă gândesc, sper să-i placă și una și alta. 😉

Așteptarea e luuungă…. Provocarea e maaare… Răbdarea mea nu va cunoaște limite! 😀