O alta eu

Ciudat… In adolescenta si chiar pana târziu, dupa facultate, tristetea ma inspira. Puteam sa scriu (diverse, chiar si poezii) doar cand sufeream. Acum, tristetea parca ma inhiba. Nu mai pot sa scriu, sa ma exprim, sa ma eliberez de tot ce e in sufletul meu. Totul e înăbușit, totul e sugrumat, fără cale de ieșire. Si, in loc sa ma descătusez, sa pot apoi respira aer proaspăt, putrezesc parca mocnit. Nu ma pot bucura de primăvara – așa indecisa cum e ea, nu ma pot bucura de prieteni, nici măcar de mine. Lancezesc doar intr-o stare de latenta, intr-o continua așteptare, foarte pasiva. Si ma urăsc pentru asta! Ma urăsc pentru faptul ca nu am puterea sa merg mai departe. Ca nu găsesc resurse sa-mi vindec sufletul. Ca nu reușesc sa vad lumina de la capătul tunelului. 

Cum era? Toate trec… Aștept sa treacă!

Marturisiri in 2014 (partea I)

sadCiudata mai e si viata asta! Traiesti povesti, fara sa stii, de multe ori, daca realitatea ta este si realitatea lui. Astfel, raman povesti deschise, fara sa aiba un sfarsit clar, caci nici macar nu stii sigur ce a fost. Cauti sa intelegi, cauti sa ai o incheiere, sa poti impacheta amintirile si sa pleci mai departe. Insa primesti doar franturi, pe care incerci sa le pui cap la cap, ca pe un puzzle. Iar acolo unde iti lipsesc piese, incerci sa umpli tu golul cu ce ti se potriveste tie mai bine, cu ce te ajuta sa mergi mai usor mai departe. Si tragi concluzii, spunand ca niciunul nu a simtit suficient incat sa faca ceva. Ca e mai simplu asa. E mai usor sa nu te mai gandesti la ce ar fi putut fi.

L-am lasat sa plece, fara sa-i smulg sufletul cand a plecat. A plecat in tacere si mi l-a smuls pe al meu. A urmat tacere, distanta si a ramas doar “La multi ani” si “Craciun si Paste fericit”. Acum eram la La multi ani! Mi-a spus el primul, caci eu am renuntat sa mai gandesc in directia aia de mult. (O sa-i spun T, sa nu facem confuzii):

T: La multi ani 2014, sanatate si virtute.
Eu: La multi ani! Sa avem ce bea… Manca si… Cheltui :))
T: Asa cum zici. Numa sa nu se afle
Eu: :))) Ce faceti?
T: Bem! Ce poti face de rev?? Manci si bei.. Tu?
Eu: La fel! Ma pilesc, dansez, ma distrez! Ca de mancat, nu mai pot manca :)))
T: Cu cine te dansezi daca nu sunt eu acolo?
Eu: ;)) sincer cam singura.. Nu mai am partener de dans de ceva  ani 😛
Eu: ti-o trebuit sa pleci :))
T: Ce sa faci? We have to move on with our life……………
Eu: Always! 🙂
T: Have fun
Eu: U too!
T: Te pup
Eu: Si eu
T: Si te
Eu: Ma ce?
T: Diresc
Eu: 🙂 te-ai emotionat
T: Doresc
T: Nimai
T: Numai bine
T: Pusi
Eu: Imi doresti numai bine, am inteles :))
Eu: La fel!
Eu: Pa si pussy!
T: Pup u
T: Love u…………………….

Si am inlemnit. N-am mai putut scrie nimic. I-au trebuit 9 ani, o casnicie si 2 copii sa-si faca curaj. Am primit si ultima piesa a puzzle-ului. Acum e complet. Dar m-a intristat. Nu m-a bucurat. De ce acum? …

The rest is poetry…

Esti toata ziua la cafele… cu mine cand bei o cafea?

Cand ma inviti…

Astepti invitatie speciala?

O invitatie speciala pentru o fata speciala, nu? ;;)

Ookk… Cafea? Azi? Lunch break? 🙂

Iti dai seama ca nu pot refuza o invitatie asa speciala! 😀 Inima deja imi batea nebuneste. Nu credeam ca o sa-l mai vad inainte de a pleca. Dar… AMR 3 s-au transformat in AMR 6-7… Clipele de dulce nebunie in asteptare s-au extins… si… sansele s-au inmultit.

Dar trebuie sa vii sa ma iei de la birou, ca masina mi-e inca in service…

Ok. La 12:30 trecute fix sunt acolo. 🙂

Ma astepta deja in fata biroului. A intrat in masina si a ramas cu ochii atintiti pe formele piciorului meu, ce se arata de sub rochita. Norocul meu ca era cald afara si fusesem inspirata de dimineata sa imi iau o rochita, niste colanti si botine. Mi-era dor de un pic de “goliciune” dupa atata frig si ploaie. Iar reactia lui a salutat inspiratia mea. 🙂

Am pornit spre centru, la indrumarile lui. Era atent la fiecare miscare a picioarelor mele pe pedale. Parca ma mangaia cu privirea. Cum obisnuiesc sa conduc cu mana dreapta pe schimbator, i-am simtit la un moment dat mana calda peste a mea. Mici furnicaturi mi-au urcat pe brat, pana la ceafa. El imi povestea prin ce a trecut cu masina, ca i-a facut revizie totala, a inlocuit ceva piese si a trecut prin tot felul de peripetii in tot acest proces. Eu… nu puteam sa-mi scot din minte dorinta de a-i simti bratele in jurul meu. Am ajuns la cafenea. Am oprit, dar niciunul nu schita vreun gest de a cobora din masina. El povestea, eu ascultam si visam. Incercam sa-mi imaginez ce e in capul lui, in spatele povestii pe care o turuia. Cand a terminat povestea, a urmat un moment lung de liniste. Il simteam nerabdator, stanjenit si fastacit. Eu eram intr-o continua asteptare. S-a intors spre usa si a dat sa o deschida. Cu un gest involuntar, am intins mana spre el si i-am atins coapsa. S-a intors brusc si mi-a luat capul in maini. Ii simteam degetele afundandu-se in parul meu la ceafa si privirea cautand-o pe a mea. Ne-am privit pret de cateva secunde, spunandu-ne tot ce cuvintele nu spuneau. Apoi m-a cuprins intr-un sarut fierbinte, delicat, sorband parca usor fiecare emotie a mea, fiecare cuvant nerostit, fiecare sentiment inabusit atata timp. Atunci am vrut sa opresc timpul in loc! Asa vroiam sa-l pastrez pentru totdeauna. Al meu, intr-un sarut! Nu stiu cat a durat… dar s-a desprins la un moment dat si si-a luat telefonul. Am vazut doar pe ecran scris mare : goodbye. Vii acum cu mine? Doar noi doi… Intrebarea o auzeam cu ecou, inmarmurita de reactia lui. Fara sa clipesc macar, am spus cu cel mai larg zambet in priviri Da!  Mi-a indicat cel mai apropiat hotel si am pornit. Simteam ca-mi tremurau picioarele pe pedale, in timp ce mana lui calda poposea pe coapsa mea, miscandu-si usor si fin varful degetelor. Am ajuns la hotel si pana sa realizez ce se intampla, a sarit din masina si a ajuns la usa mea. A deschis-o, m-a luat de mana, m-a ajutat sa ies si m-a condus spre intrare. M-a rugat sa-l astept pe canapea. A rezolvat la receptie si am pornit amandoi spre lift. Inimile ne dansau de fericire. Inainte sa se inchida usa liftului gura lui o cauta pe a mea… cu atingeri de buze moi, calde, fine… Un sarut ce ascundea tot dorul strans de atata timp… Mi-a strecurat cartela in mana si m-a ridicat in brate, continuand sa ma sarute. Usa liftului s-a deschis, usa camerei s-a deschis… fermoarul rochiei s-a deschis… Iar restul e poezie…

Am mutat blogul…

Datorita problemelor avute pe blog.com am hotarat sa imi mut blogul aici. Acum puteti posta comentarii, pot si eu uploada poze si veti putea citi blogul oricand veti dori. Din pacate, am mutat in 2 zile toate posturile si nu am avut timp sa caut din nou pozele pe care le-am pierdut pe blogul anterior. Va astept cu drag pe soffyslife.wordpress.com. 🙂