Am intrat in scara blocului si mirosea a tine. Mi s-au inmuiat picioarele! 3 zile nu sunt suficiente… nu pentru ganduri nespuse, emotii ascunse si strigate surde! Iti caut privirea, plina de semnificatii, cand stateai deasupra mea. Imi lipsesc soaptele in timp ce ma posedai… mangaierile ce au demontat bariere, saruturile ce au apropiat sufletele noastre incatusate.
Distanta pune din nou bariere intre noi. Nu-ti mai vad ochii ce-mi spun tot ce gura nu poate. Nu-ti mai simt atingerea ce ma iubea in taina. Distanta ucide toate marturisirile tacute. Mi-e dor de bratele tale calde… Mi-e dor de privirea ce ma imbratisa… Mi-e dor de caldura sufletului tau… Mi-e dor de dorul ce-l simteam cu tine-n mine.
Ninge… Zapada se depune incet peste suflet. Fiecare fulg depune cate o amintire, conservand-o, inghetand sentimentele. Raman asa toate, pana data viitoare (??), departe de constiinta, atarnand in neant.
Brusc, in momentul in care am citit paragraful legat de ninsoare, mi-a venit in minte Bacovia. Ce pofta de Bacovia mi-ai facut!….
Bacovia… ar trebui sa-l recitesc… cred ca m-as regasi acum in versurile lui…
… cu totii avem momente in care ne regasim in versurile lui Bacovia …
😦 e greu, dar vei trece peste. Intotdeauna o facem…
Obisnuinta sta in firea noastra. Te obisnuiesti cu… te obisnuiesti si fara. 😉 Doar ca poate nu la fel de usor…
Multumesc de sustinere.
Cu placere. Ganduri bune! 🙂