Marturisiri in 2014 (partea II)

alone

Mi-am inceput anul 2014 singura, adica fara partener, dar inconjurata de prieteni. Insa se pare ca am fost in mintea si in sufletul mai multor persoane decat ma asteptam. De T v-am povestit deja. De prietena mea cea mai buna din facultate va amintiti? Intotdeauna ma gandesc la ea la trecerea dintre ani… si sper ca o face si ea. De data asta mi-a confirmat:

Ea: I wish it was you… Happy new year!!!

Eu: A little too late… Happy new year to you too!

D. mi-a scris de 8 ori in noaptea dintre ani La multi ani, din ora in ora, la ora fixa, pana la 7 dimineata. A inceput cu urari frumoase, pline de ganduri bune, si pe masura ce alcoolul ii intra in sange, urarile deveneau din ce in ce mai incitante, facandu-ma sa nu vreau sa plec singura acasa. Dar am plecat. Singura, fara partener, dar plina de marturisiri care m-au dat peste cap. M-au intristat. Caci toti acesti oameni nu sunt ai mei. Nu vor fi niciodata! Degeaba le bantui sufletul sau mintile, caci niciunul nu-mi va incalzi noptile friguroase din suflet.


Si ma intreb din nou: de ce acum???

Las in urma un an plin de sentimente contradictorii. Un an in care am cazut, m-am ridicat, am alunecat, m-au ridicat altii. Un an in care am fost nebunatica, dorita, pofticioasa, implinita, rasfatata. Un an in care am trait unele dintre cele mai pline experiente din viata mea. Un an frumos, jucaus, incitant, in care am atins culmi netraite de excitatie si placere, am gustat din jocurile pasiunii si am sorbit din cupele extazului. Si las in urma tot… pornesc singura pe urmatorul drum, caci toti oamenii importanti din viata mea sunt ai altora. Ma bucur de tot ce am trait, iau cu mine tot ce m-a implinit, amintiri, sentimente, colectia de clipe fericite si intru in noul an mai implinita ca oricand.

Am reusit sa termin 2 puzzle-uri. Le-am incheiat, am primit si ultimele piese. Sunt linistita ca n-am fost singura pe scena  sentimentelor acelor povesti. Plec cu stima de sine putin ridicata de acest lucru. E corect? Nu mai conteaza… Viata nu e niciodata corecta. E simpla, ca un puzzle. 🙂

Plec mai departe, singura, intr-o mare de sentimente, calcand pe fiecare, sprijinindu-ma pe ele, folosindu-le drept pavaj.

P.S.: Tocmai m-a lovit o intrebare: Acum spun ca am incheiat cel putin 2 capitole din viata mea. Dar daca s-au redeschis de fapt?…

Advertisements

7 thoughts on “Marturisiri in 2014 (partea II)

  1. I see you, S.

    pare ca iti lipseste curajul, de fiecare data cand esti aproape sa realizezi ceva, o iei la goana si inchizi lucrurile, nu le termini. de-aia se gandesc la tine, pentru ca povestile raman fara final, atarnate, muribund, de peretii vietii. celelatle finaluri sau continuari… nu mai sunt din aceeasi poveste. iar oamenii tanjesc dupa concluzii, incheieri fericite sau nefericite.
    e adevarat, nu sunt ai tai. dar i-ai vrut vreodata? le-ai aratat ca-i vrei pana la capat? sau ai ramas aceeasi misterioasa, putin acoperita cu un val de incertitudine, femeie?

    cum spuneam, scrii despre mine. 😉 mai bine spus, despre cum te-am intalnit, cum te-am simtit si cum am trait cu tine, intruchipata in alta forma. sper sa ma fi exprimat bine si sa intelegi ce spun.

    nu-l publica, te rog. pastreaza-l in pending. as vrea sa dau articolul tau unui om drag, si nu vreau ca micul meu comentariu sa-i influenteze. da-mi o saptamana.

    • Toate acestea sunt intrebari pe care mi le-am pus si eu de cateva ori. Insa de fiecare data am ajuns la acelasi raspuns: ei au plecat. Povestile le gasesti pe blog, poate fara prea multe detalii, insa eu cred ca suficiente ca sa poti trage o concluzie. Toti avem indoieli, toti avem incertitudini si asteptam un semn macar de la celalalt. Si tacearea poate fi un semn, insa nu stii niciodata cum sa il interpretezi. Cum scriam intr-un post: barbatilor le place sa tina pentru ei, sa nu se deschida. Poate ei simt ca e mai safe asa. Marturisirile aduc dupa ele alte emotii, care poate ii incurca. In anumite cazuri nici nu sunt indicate.

      Exemplu: D. este casatorit. La ce ne ajuta sa ne deschidem unul fata de altul? Oricum traim o poveste in taina, care poate e atat de interesanta tocmai pentru ca e secreta. Eu sunt o fire foarte romantica, dincolo de “valul de incertitudine” despre care vorbeai :), si foarte usor as romantiza toata povestea la cel mai mic semn al lui. Dar el nu e al meu, asa ca nu e mai safe asa? Era o replica frumoasa intr-un serial: “what kind of a coward was I to marry her and not wait for you to show up in my life?” Vezi ce frumos as putea romantiza? 🙂 Cu ce folos?……

      Prietena mea a ales acel drum din teama. Teama de gura lumii, de stigmatizarea societatii in care traim. Ce as putea face? Daca fortezi lucrurile in astfel de situatii se intampla exact contrariul a ceea ce astepti. Am fost lipsita de curaj? Posibil! Dar prefer lipsa de curaj, decat sa o pierd definitiv. Am lasat-o libera si pana la urma, mai tarziu, tot la mine s-a intors. E drept, e prea tarziu… dar sa stii ca sufletul tau a poposit in inimi care au meritat iti da totusi macar o clipa fericita.

      Spui ca scriu despre tine.. scriu despre toti cei care stiu sa traiasca si sa se bucure de clipele de fericire si placere, despre toti cei care ofera, fara sa astepte ceva in schimb, despre toti cei ce vad dragostea ca pe un cantec frumos, cantat in 2… Dar si despre cei ce “au fost lasi”, despre toti cei ce au iubit in tacere, despre toti cei ce au asteptat un semn… Scriu despre mine, dar ma bucur cand cineva imi spune ca intelege…

      Multumesc 🙂

  2. Hmm… spui ca esti “o fire foarte romantica”. Am o intrebare, daca imi permiti. In ce zi si luna te-ai nascut? (Anul nu ma intereseaza).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s