De Craciun…

Am imbodobit amandoi bradul, cu gesturi familiare si jucause. A fost una dintre cele mai frumoase zile de ajun. Petrecuta in doi, departe de vanzoleala sarbatorilor, la lumina semineului si in compania unei sticle de Feteasca Neagra. Am retrait prin amintiri povestea noastra, inedita si incitanta, recreand prin atingeri, saruturi si suspine fiecare emotie traita in toate aceste luni. Degetele lui alunecau pe pielea mea fina cu o tandrete cum n-am simtit de mult. Saruturile gemeau a dor. Imbratisarile spuneau tot ce n-a spus in cuvinte. Posesiunea lui a fost o abandonare calda, totala, dar prea tarziu.. A stiut, El a stiut ca va fi ultima. Gesturile lui impartaseau toate cuvintele nespuse, in ultimul ceas, cu speranta acceptarii. “Era frumos la el in suflet, dar prea tarziu la mine-n gand.”

A fost Craciunul de adio, ultima noapte de dragoste. Urmeaza un nou inceput. Fara El…

Advertisement

Tornada D.

Cred ca ar trebui sa-l numesc tornada D. 🙂 A intrat in sufletul meu, a intors totul pe dos si a plecat, lasand un haos de nedescris in urma lui. Din aceasta poveste am ramas cu amintirile si cu acelasi prieten bun, cu care imi “beau cafeaua” in majoritatea diminetilor, povestind ca de obicei, dar fara sa spunem nimic, lasand doar sufletele sa danseze in continuare, tinandu-se de mana. Nu s-a schimbat mai nimic, decat ca acum impartasim aceeasi taina, pe care nu ne-o divulgam nici macar noua, de teama sa nu ne inghita cu totul. Tacerea pare sa spuna mai mult decat mii de cuvinte.

Si uite asa .. am ajuns din nou sa tac, atunci cand tot ce imi venea sa fac era sa urlu! Sa-mi strig sentimentele sa le auda toata lumea!  Ziceam ca nu voi mai face aceeasi greseala. Ziceam ca nu voi mai dansa dupa cum canta el… Dar ce poti face cand e singurul cantec pe care-l auzi? Majoritatea barbatilor prefera sa nu vorbeasca despre  sentimente. Nu am inteles niciodata de ce. Sa tii in tine cele mai frumoase emotii, sa nu le impartasesti, ca sa creezi altele…

Poate aici ma ajutati si voi sa inteleg, caci pe mine ma depaseste situatia. Ce aveti impresia ca pierdeti daca spuneti ceea ce e oricum evident ca simtiti?

Problema este ca m-am molipsit si eu de la voi. Imi zicea o prietena zilele trecute ca simt ca un barbat. Adica nu-mi mai exprim sentimentele, evit sa ma implic prea mult, ma multumesc doar cu placerea fizica si nu cer mai mult de atat. Asa ca am nevoie sa inteleg, ca sa pot sa ma vindec. ;;)

Celei care pleaca…

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…

 

I. Minulescu

Scrisoare pentru El

Ti-am dat o parte din mine… am luat o parte din tine. Doar ca niciunul nu a stiut ce sa faca cu ea. A fost frumos, interesant, aveam o jucarie noua… dar a inceput sa sune redundant, sa intinda banda. Noroc ca banda e inca elastica, ca mai tragem de ea, desi scartaie enervant. De ce o mai lungim? De ce o mai lungesc? De dragul vremurilor de mult apuse?! Are rost? Sensul l-am pierdut de mult… parca suntem incatusati. Traiesc din plin clipele petrecute impreuna, ma infrupt din tot ce imi dai, fara sa-ti dau nimic in schimb, apoi raman cu un gust amar. Nu ma mai regasesc in uniunea noastra. Te folosesc doar pentru propria-mi nevoie… nu simti? Mai rezisti in egoismul meu? Incerc sa inteleg… incerc sa inchei… am puterea??

Nonsens

Nu pot sa scriu cand sunt goala… goala pe dinauntru, vreau sa zic. De la D. sufletul meu nu mai stie sa zboare. Am intrat intr-o rutina care ma ingenuncheaza. Si in genunchi nu pot sa scriu. Nu imi mai gasesc locul. Nu ma mai satisface nimic. Nu ma mai inspira nimeni. Trec de la o zi la alta fara scop. Incerc sa merg inainte, sa ma implic in ceea ce am langa mine, dar nu reusesc. Nu pot scrie cu sufletul gol.