Rules are meant to be broken!

Se pRules Are Meant to Be Brokenare ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate… Am decis amandoi ca nu suntem exclusivi (asa se zice in romaneste…?!). Putem sa ne vedem si cu alte persoane… El e foarte mult plecat, eu raman foarte mult singura. El intalneste fel si fel de femei interesante, din diverse parti ale lumii, pe care e pacat sa nu le cunoasca mai indeaproape (si sa-mi povesteasca si mie experientele… 😉 ), iar eu… sunt o femeie tanara, singura, pasionala, cu dorinte controversate! E simplu: ne traim viata!

Insa… se pare ca toate au o limita! Iar limita aceea este acolo unde dorintele, sentimentele si apropierea sufleteasca se impletesc. E ok sa am o aventura cu un alt barbat… e ok sa am o aventura cu o alta femeie… e ok sa am o aventura cu un barbat si o femeie deodata, insa… se pare ca nu e ok sa am o aventura cu un prieten drag!

I-am spus despre D. Bad ideea… desi nu i-am spus tot. Nu i-am spus ca ocolesc jumate Clujul numai sa nu trec pe langa acel hotel… Nu i-am spus ca ador diminetile doar pentru banalul “neataaa! :*>:D<:* cafea?”,  ce ma prinde in fata laptopului, zambind a dor (desi nu mai beau cafea de o saptamana, iar cand i-am zis lui D a spus, de la 2000 km departare: “si noi cum ne mai bem cafeaua impreuna?” 🙂 Nu i-am spus ca raman pe ganduri minute in sir, in cautarea senzatiei de armonie si liniste din sufletul lui D… Nu pot sa-i spun chiar tot, desi credeam ca pot. Insa se pare ca toate au o limita.

Acum stam si meditam asupra relatiei noastre, asupra libertatii promovate la inceput, ca politicienii – se pare, caci acum El are o criza de posesivitate. Desi stie ca D a plecat… dar poate stie ca a luat si o parte din mine…  Acea parte pe care am vrut sa i-o dau Lui la inceput, insa regulile jocului au pus un lacat pe acea bucatica de suflet. Nu te poti simti acasa intr-o gara in care poposesc atat de multi.. pardon, multe. Din pacate nu le poti avea pe toate… Si oricate reguli faci, la un moment dat ajungi sa te lovesti de exceptii. Care oare intaresc regula? Sau o zdrobesc?…

Advertisements

Vreau acasa…

acasaNu pot sa scriu… nu-mi vine sa scriu… Desi as vrea, ca sa pot sa caligrafiez emotiile si amintirile, sa incondeiez nostalgia si melancolia si sa compun versuri de dor in tacere. Insa totul e inchis intr-un sertar al sufletului. Departe de constiinta, de logica… sa nu ajunga sa fie tocat marunt, despicat in patru si supus ratiunii in cel mai mic amanunt. Sa ramana pur, traire si atat… fara analize, fara explicatii, fara consecinte, fara asteptari. Doar feelingul acela cald, de imbratisare familiara, de “acasa”, dincolo de orice. O data macar sa ma simt si eu acasa. O data macar sa simt armonia, linistea, tandretea pe care am considerat tot timpul ca ar trebui sa o aiba o relatie adevarata. Da, era liniste in bratele lui. Era cald si acasa…

The rest is poetry…

Esti toata ziua la cafele… cu mine cand bei o cafea?

Cand ma inviti…

Astepti invitatie speciala?

O invitatie speciala pentru o fata speciala, nu? ;;)

Ookk… Cafea? Azi? Lunch break? 🙂

Iti dai seama ca nu pot refuza o invitatie asa speciala! 😀 Inima deja imi batea nebuneste. Nu credeam ca o sa-l mai vad inainte de a pleca. Dar… AMR 3 s-au transformat in AMR 6-7… Clipele de dulce nebunie in asteptare s-au extins… si… sansele s-au inmultit.

Dar trebuie sa vii sa ma iei de la birou, ca masina mi-e inca in service…

Ok. La 12:30 trecute fix sunt acolo. 🙂

Ma astepta deja in fata biroului. A intrat in masina si a ramas cu ochii atintiti pe formele piciorului meu, ce se arata de sub rochita. Norocul meu ca era cald afara si fusesem inspirata de dimineata sa imi iau o rochita, niste colanti si botine. Mi-era dor de un pic de “goliciune” dupa atata frig si ploaie. Iar reactia lui a salutat inspiratia mea. 🙂

Am pornit spre centru, la indrumarile lui. Era atent la fiecare miscare a picioarelor mele pe pedale. Parca ma mangaia cu privirea. Cum obisnuiesc sa conduc cu mana dreapta pe schimbator, i-am simtit la un moment dat mana calda peste a mea. Mici furnicaturi mi-au urcat pe brat, pana la ceafa. El imi povestea prin ce a trecut cu masina, ca i-a facut revizie totala, a inlocuit ceva piese si a trecut prin tot felul de peripetii in tot acest proces. Eu… nu puteam sa-mi scot din minte dorinta de a-i simti bratele in jurul meu. Am ajuns la cafenea. Am oprit, dar niciunul nu schita vreun gest de a cobora din masina. El povestea, eu ascultam si visam. Incercam sa-mi imaginez ce e in capul lui, in spatele povestii pe care o turuia. Cand a terminat povestea, a urmat un moment lung de liniste. Il simteam nerabdator, stanjenit si fastacit. Eu eram intr-o continua asteptare. S-a intors spre usa si a dat sa o deschida. Cu un gest involuntar, am intins mana spre el si i-am atins coapsa. S-a intors brusc si mi-a luat capul in maini. Ii simteam degetele afundandu-se in parul meu la ceafa si privirea cautand-o pe a mea. Ne-am privit pret de cateva secunde, spunandu-ne tot ce cuvintele nu spuneau. Apoi m-a cuprins intr-un sarut fierbinte, delicat, sorband parca usor fiecare emotie a mea, fiecare cuvant nerostit, fiecare sentiment inabusit atata timp. Atunci am vrut sa opresc timpul in loc! Asa vroiam sa-l pastrez pentru totdeauna. Al meu, intr-un sarut! Nu stiu cat a durat… dar s-a desprins la un moment dat si si-a luat telefonul. Am vazut doar pe ecran scris mare : goodbye. Vii acum cu mine? Doar noi doi… Intrebarea o auzeam cu ecou, inmarmurita de reactia lui. Fara sa clipesc macar, am spus cu cel mai larg zambet in priviri Da!  Mi-a indicat cel mai apropiat hotel si am pornit. Simteam ca-mi tremurau picioarele pe pedale, in timp ce mana lui calda poposea pe coapsa mea, miscandu-si usor si fin varful degetelor. Am ajuns la hotel si pana sa realizez ce se intampla, a sarit din masina si a ajuns la usa mea. A deschis-o, m-a luat de mana, m-a ajutat sa ies si m-a condus spre intrare. M-a rugat sa-l astept pe canapea. A rezolvat la receptie si am pornit amandoi spre lift. Inimile ne dansau de fericire. Inainte sa se inchida usa liftului gura lui o cauta pe a mea… cu atingeri de buze moi, calde, fine… Un sarut ce ascundea tot dorul strans de atata timp… Mi-a strecurat cartela in mana si m-a ridicat in brate, continuand sa ma sarute. Usa liftului s-a deschis, usa camerei s-a deschis… fermoarul rochiei s-a deschis… Iar restul e poezie…

AMR 3…

Numar zilclepsidraele… Numar orele… Numar zambetele si imbratisarile din mesaje… Saruturile trimise sub forma de emoticoane.. Numar clipele de emotii bulversante, inabusite stangaci in sufletul ravasit. Imi numar respiratiile in timp ce stau si privesc in gol, nestiind ce va fi dupa. Traiesc! Asta e sigur. L-am simtit, pret de cateva clipe, al meu. Mi-a fost de ajuns? Nu mai conteaza. Intervine bariera… realitatii. Cade nemiloasa in fata drumului nostru impreuna. Este pretul platit pt clipele de fericire si implinire sufleteasca pe care mi le-a dat.. pe care ni le-am dat. Un sarut… nimic mai mult. Cred ca mi-ar fi si teama de mai mult. E mai bine asa.. e mai sigur asa. Nu poti cere de la viata sa-ti dea tot! Nu poti incalca reguli si apoi sa astepti sa primesti ce-ti doresti. El (o sa-i spun D, sa nu-l confundam cu El) a ales mai de mult un drum alaturi de ea. De fapt a ales acelasi drum de 2 ori.. (alta poveste – poate v-o spun altadata). Practic a ales si pentru mine. 😀 Sad but true… Nu mai pot face nimic. Decat sa accept situatia, sa-mi sterg dorintele, dorul, emotiile, visele, nevoile de pe mine, sa ma scutur de ele si sa merg mai departe cu capul sus. Sa privesc optimista in viitor, sa vad partea plina a paharului ( care poate fi aia????!!!), sa vad viata roz… Mda, poate printre stelele verzi pe care le vad in timp ce cad in lesin! :)) Mai fac si haz de necaz… ca altceva nu mai pot face.
Doar in momente ca acestea realizezi cat de scurt e timpul si cat de nemilos! Trece, fuge… fara sa tina cont de nimeni si de nimic. Totul se comprima, se strange ca intr-o presa. Orizontul se ingusteaza, ca si mijlocul unei clepsidre si se scurge, cu bucati mici din mine in neant. Nici nu stiu ce-mi doresc: sa se opreasca timpul sau sa treaca mai repede… sa vad ce e dincolo!

Toamna sufletului meu…

E toamna in sufletul meu…
E toamna in par si prin gene,
Pierduta in vise, alene,
De toamna… in sufletul meu.

E toamna prin amintiri,
Departe prin ceata si nori,
E toamna, e frig si e dor,
De toamna… prin amintiri!

E toamna si totusi speranta,
Cand ploua in suflet si in gand,
Cu amintiri, rand pe rand,
De toamna… Si totusi speranta!

Sarutul…

De doua zile ma gandefirst kisssc cum sa descriu emotia, trairea, dorinta… manifestarea primului sarut si nu am reusit inca. A facut-o Adrian mai bine decat mine… Descrie aproape la virgula experienta mea de acum 3 zile. Citind, am retrait cu fiecare cuvant fiecare dor, fiecare emotie, fiecare atingere… din Sarutul care arde! Mai mult nu mai pot spune…