Suflete tinandu-se de mana…

Claxon. “ce-am facut?” Ma uit stanga … Ma uit dreapta… Spate… Aaahhh…” Tu erai?” Imi face semn sa trag pe dreapta. Intra in masina si simt cum inima mi se urca in gat. Foarte natural imi pune mana pe picior si zice cu un zambet dezarmant in priviri:  “ai timp de o cafea?”.  Incuviintez din cap, caci imi cam pierdusem glasul si imi spune sa ma tin dupa el, ca stie el unde sa mergem. Il urmez, ascultatoare, in timp ce gandurile joaca pingpong in capul meu. De ce i-am lasat portita deschisa spre sufletul meu? Acum tranteste usa de perete si intra pana in strafunduri! Am zis ca sunt stapana pe situatie, am zis ca ma descurc eu dupa ce pleaca… Insa emotiile care imi strabat corpul din momentul in care a intrat la mine in masina, imi spun ca am cam dat de dracu’. 😀 E ciudat cum poti sa te cenzurezi timp de 5 ani, sa te controlezi, sa nu te lasi dus de val si in cateva zile sa mototolesti autocontrolul si sa-l arunci la gunoi… sa te lasi in cadere precum o cascada si sa simti cum sentimentele navalesc peste tine si te afunda tot mai adanc…

Ne asezam la masa si il vad cum ma priveste vesel si spune: “Nici nu stii cat ma bucur ca te-am intalnit! Abia acum realizez cat de putin familiari suntem unul cu altul.. Am niste emotii acum ca te vad in fata mea…”

Uimita de sinceritatea dezvaluirilor lui, imi ascund privirea in pamant, ca nu o pot sustine pe a lui. Ma bucur sa aud ca nu doar eu sunt emotionata. Incet reusesc sa ma relaxez si il privesc senina. Ochi verzi, par saten, inalt… mai inalt ca El, privire sincera si calda… Da, nu sunt obisnuita cu el… Nu mi-e familiara prezenta lui, insa ii simt sufletul langa al meu. E de ajuns sa ne uitam unul la altul si sa stim ca sufletele ni se tin de mana. Subiectul ramane in aer. Vorbim banalitati… Cautam subiecte care sa umple timpul si sa sparga tacerea dintre sufletele noastre. Tot ce vreau sa-i spun ramane in varful buzelor… si realizez ca nici nu e cazul sa spun ceva, ca stie.. si stiu… Conversatia privirilor spune tot… oglinzile sufletelor ne reflecta emotia, sentimentele si lumineaza canalul de comunicare. In valtoarea povestilor, intinde mana si o acopera pe a mea, continuand sa asculte si sa aprobe aberatiile mele despre trafic, vreme si hypermarket. Caldura mainii lui imi spune ca ii e dor de tot ce n-am trait. Ii prind varful degetelor in palma mea, sa stie ca traim aceeasi drama a necunoscutului. Continua cu Festivalul din weekend, pretul la benzina si filmul pe care vrea sa il vada. Ii inteleg emotia din strangerea de mana, dorinta din mangaierea abia perceptibila a degetelor si haosul din suflet din privirea patrunzatoare. Traim aceeasi poveste, impartasim aceeasi taina, privim acelasi rasarit… Cerem nota, caci ne-am spus tot ce aveam de spus. Ne imbratisam, ne indepartam aparent detasati, iar sufletele noastre pleaca dansand, tinandu-se de mana…

Urc in masina si primesc mesaj… “Inca nu stiu cand plecam, s-ar putea sa se mai amane putin, caci ii lipsesc ceva acte. Mai avem timp…” Nu stiu daca sa ma bucur sau sa-mi fie teama… Dar sufletul danseaza in continuare…

Advertisement

Dor…

Dor… de mine, de el… de noi… Mi-e dor de dor… Mi-e dor de ce n-am trait, de ce ma asteapta… de ce nu se intampla… Sufletul mi-e plin… de fericire! Fericire ca traiesc, ca simt ceea ce simt, ca existi, ca exista, ca toate imi dau un sentiment de familiar… E greu sa explic… dar poate sa-ti fie dor de doua persoane in acelasi timp…!? De prezent si de viitor… De ce simti si de ce ai putea simti… De trairi si de asteptari… de este si de va fi… Esti contra-cronomentru si trebuie doar sa te deschizi si sa lasi sa vina la tine tot ce e frumos! Sa iei cu bratele deschise ce ti se ofera, sa le pui intr-un colt de suflet si sa le pretuiesti ca pe o comoara. Indiferent ce se va intampla apoi… cum va continua… sau cum se va termina. Astea nu conteaza! Traiesti aici si acum, caci astfel de clipe nu vin de multe ori in viata. Cand se termina, iti culegi bucatile de suflet, le ungi cu amintiri, le infasori in melancolie si le lasi sa se reintregeasca. Vei ramane cu sufletul plin de ceea ce ai trait, chiar daca doar pentru o scurta perioada de timp.

Daca ai avea de ales intre a trai ceva frumos, chiar daca stii ca se va termina sau a nu trai deloc acea experienta… ce ai face?

Cutia Pandorei…

E ciudat cum un suflet poate sa-ti fie atat de apropiat, fara sa-i cunosti in detaliu chipul! De cand ne stim – de aproape 5 ani, ne-am vazut poate de 10 ori… dar am povestit aproape zilnic. Cunosc cotloanele ascunse ale mintii lui… dar nu-i cunosc liniile lasate de timp pe obraz… Cunosc fericirea ascunsa in sufletul lui, dar nu-i cunosc zambetul din priviri aferent fericirii… Cunosc cuvintele cu care se joaca zi de zi, dar sunetul vocii lui nu-mi este familiar… Cunosc caldura cu care-si deschide sufletul (cand nu e vorba de noi, bineinteles… :D), dar caldura atingerii lui imi e straina…

Ma cuprind emotiile cand imi imaginez prima si ultima noastra noapte… Incerc sa nu ma gandesc, dar franturi de poveste mi se perinda prin suflet… Inca mai am timp sa ma razgandesc, inca mai pot da inapoi… Dar nevoia de el ma atrage ca un magnet. Ce ti-e si cu cutia Pandorei … Am deschis-o in aceasta poveste si acum toate bijuteriile ei ma indeamna sa le port. Imi impletesc pasiunea in par, din dorinte imi fac cercei, curiozitatea mi-o innod ca bratara,  iar pacatul il pun drept colier… Speranta… ramane inchisa, caci nu-mi permit sa sper…

Bad girl…

Ma intreb cum de timp de aproape 5 ani ( hai 4… ca prima jumatate de an a fost un proces de cucerire, pe care am reusit cu greu – si pt mine – sa-l anihilez si sa ramanem totusi prieteni) am reusit sa ma gandesc la el doar ca la un prieten, iar acum ca se muta… nu pot sa mi-l mai scot din cap?? Bineinteles ca ma ajuta si el… ma inspira cu diverse insinuari… picteaza imagini senzuale pe panza imaginatiei mele si ma face sa tanjesc dupa macar o miime din atingerile pe care mi le descrie… A scos artileria grea la bataie, acum ca stie ca nu mai are nimic de pierdut! Insa totul este strict ipotetic, caci sansele sa ne intalnim sunt infime. I-am spus la un moment dat, mai in gluma, mai in serios, ca nu ma multumesc decat cu o noapte… intreaga, caci, casatorit fiind, stiu ca nu are posibilitatea sa mi-o ofere. Desi mi s-a deschis rau apetitul…

Si… peste toate aceste feelinguri contradictorii, vine el si-mi spune: “mi-ar placea ca inainte sa plec sa bem un vin… ” Am ramas muta! Am zis ca glumeste… “imi faci placearea asta?” … Ma tachineaza doar… “spune da si eu te anunt cand…”  Am ramas fara replica… “mi-ai cerut o noapte… acum ti-o cer eu!” Ma chinui sa-mi amintesc sa respir… sa-mi revin… Imi simt inima in stomac! “nu vorbesti serios, nu? te joci cu imaginatia mea, asa-i? ” “mi-ar placea sa beau cu tine un vin o noapte intreaga… vrei? ma vrei…?… cu mic dejun inclus…” A luat inmarmurirea mea drept raspuns pozitiv. “te anunt din timp cand pot”…

Am incheiat discutia si m-am bagat sub dus. Scotian, sa-mi revin. Dupa 25 minute eram din nou stapana pe mine… Si ma gandeam: imi pun rochia neagra cu brau impletit din piele, pantofii negri cu toc inalt si tinte pe calcai, ruj rosu si… bad girl is going out! Daca tot evita sa discute cu mine despre emotii si sentimente, o sa-i dau motive sa se gandesca la mine in tacere! 😉

Day dreaming…

Am un prieten. Un prieten bun. Un prieten drag. V-am mai spus de el. Un prieten si atat. Care se muta din tara. Si asta ma da un pic peste cap. Mai ales ca… de cand ne stim, a existat o atractie intre noi. Dar el e casatorit… asa ca, desi a incercat de cateva ori.. i-am respectat casatoria. Insa, de cand am aflat ca pleaca, ma tot trezesc gandindu-ma la acea “o data ca niciodata”! Ii visez mainile pe trupul meu, ii simt buzele moi pe buzele mele, il simt tare si dornic deasupra mea… chiar ma joc eu cu mine gandidu-ma la el…. fructul interzis. Imi imaginez o singura noapte, cu vin, atingeri intense, saruturi pasionale, posesiuni salbatice! Parca il vad cum ma impinge dornic pe perete si ma striveste cu pieptul lui bine format, in timp ce ma rasfata cu saruturi si muscaturi pofticioase pe buze, gat, sani… Isi pierde degetele in parul meu si trage cu pasiune de el, in incercarea de a ma imobiliza intr-un sarut etern… Imi imaginez toate detaliile pe care ni le-am impartasit in lungile noastre povesti despre sex. Teoretic, stie cel mai bine dintre toti ce imi place, cum imi place… I-am destainuit in cel mai mic detaliu, “prietenului meu”, in astampararea curiozitatii lui legate de satisfacerea femeii. 🙂 Asa ca acum ma roade pe mine curiozitatea de a afla cum ar pune in practica tot ce stie despre mine. 😀 Dar… sunt cuminte. Nu ii marturisesc nimic din ce-mi trece prin cap. Ma multumesc cu fanteziile mele aducatoare de “clipe fericite” in intunericul dormitorului meu solitar.

In schimb imi vine in continuare sa-i urlu ca mi-e drag! Dar, deschid timida subiectul si… dispare. De fiecare data raman cu jumatati de marturisiri pe mess, fara niciun raspuns: “scuze, am avut un meeting”, “scuze, trebuie sa fug pana acasa ca-mi vine instalatorul”, “scuze… scuze”. De prea multe ori… E mult prea clar ca fuge de astfel de discutii. Insa, cu sechelele mele legate de prieteni care pleaca si pe care-i pierzi definitiv, nu stiu cat o sa mai pot sa tac… 😀