Sanse la fericire…

S-a intors… m-a sunat… n-am reusit nicicum sa ne intalnim. Am simtit in vocea lui atata entuziasm cand m-a auzit, ca mi-a tresarit inima. Vocea lui calda si calma imi dadea fiori, ca de obicei.  M-a invitat vineri la cina, dar a trebuit sa plec in capitala. Parea asa dezamagit… ca parca m-am simtit vinovata. Am povestit in schimb la telefon muuult. Am reusit sa-l intreb, printre altele, ce s-a schimbat de la destainuirile noastre. Mi-a spus: “viziunea mea asupra vietii!”. N-am inteles si mi-a explicat:

– Inainte mi se parea ca toate lucrurile au un sens, ca si cum totul trebuie sa fie intr-un anumit fel, sa respecte anumite reguli. Acum mi-am dat seama ca daca nu-ti depasesti limitele, nu poti sa zici niciodata ca traiesti cu adevarat, nu ajungi niciodata sa te cunosti intru totul! Traind ingradit in regulile societatii, poti pierde chiar esenta, fara macar sa-ti dai seama de asta. Toata viata mea mi-am construit ziduri, m-am ascuns in spatele lor, spunand ca morala si etica nu-mi permite sa fac diverse lucruri. Insa acum realizez ca m-am mintit singur, m-am limitat, fara sa imi dau sansa sa ma descopar cu adevarat.

– Atatea ai dedus tu din discutia noastra? 🙂

– Atata am dedus eu din toata relatia cu tine. M-a frapat lejeritatea cu care vorbeai despre diverse lucruri, libertatea pe care ti-o permiteai in diverse situatii… Se simte ca nu ai sfori care sa te joace… Se simte ca nu te sperie nimic… Se simte ca traiesti din plin! Totul reflecta naturalete la tine. Nu faci nimic fortat. Si asta imi place cel mai mult. 🙂

Adevarul este ca fac tot timpul cam ceea ce simt si vreau. Nu vad de ce sa ma las condusa de societate. Nu societatea traieste cu efectele, ci eu. Asa ca mai bine sa suport consecintele, facand ce si cum vreau, decat sa suport consecintele traind dupa niste reguli care nu ma definesc.Dar zi-mi, daca ti s-a schimbat viziunea… te vei schimba si tu?

– Asta este ideea, nu stiu insa daca imi iese. :))

– Daca ai nevoie de ajutor, sunt aici… Deja sunt experta in astea! 🙂)

– Mi-e si frica sa ma gandesc ce ma asteapta. 🙂)

– Atata incredere ai in mine?

– Incredere in tine? Niciodata! Cum sa crezi o femeie care a iubit alta femeie? 😛

– Hmmm… deci te-a afectat putin…

– Nu m-a afectat. M-a speriat!! ;))

– De ce?

– Nu e de ajuns ca am toti barbatii concurenti! Cu tine trebuie sa am grija si la femei. 🙂)

– Mda… asta cam asa e… :))

– Adica inca te intereseaza femeile?

– Adica nu spun nu unei experiente interesante. 😛

– Mda… imi amintesc… tu traiesti totul… din plin. 😉

– De ce nu? Viata ne ofera sanse la fericire… daca nu profitam de ele.. mai putem sa spunem ca suntem corecti cu noi insine?

– Ciudata filosofie de viata ai! 🙂

– Iti placeeee… sunt convinsa ca ti-ar placea sa fii o musca in camera mea!! :))

– Vrei calule ovaz?? 🙂) Gata, ma retrag ca o iau razna!… O seara faina, distractie la capitala si… te astept la cina cand te intorci!

– Multumesc si… am inteles, sa traiti! 😉

 

 

Am mutat blogul…

Datorita problemelor avute pe blog.com am hotarat sa imi mut blogul aici. Acum puteti posta comentarii, pot si eu uploada poze si veti putea citi blogul oricand veti dori. Din pacate, am mutat in 2 zile toate posturile si nu am avut timp sa caut din nou pozele pe care le-am pierdut pe blogul anterior. Va astept cu drag pe soffyslife.wordpress.com. 🙂

Dezgolită… cu secretele pe masă

dezgolitaN-am mai scris de mult. Am fost și plecată, dar mai ales nu am știut dacă să postez ce a fost important sau nu. Să mă deschid într-atât sau nu? Știu că nu mă cunoașteți… dar și așa mi-a fost greu să mă hotărăsc. Apoi mi-am amintit că am început acest blog tocmai pentru a mă deschide. Că acesta este locul în care pot să fiu eu… fără ascunzișuri și fără măști. Așa că… mă dezgolesc și în fața voastră. Îmi pun sufletul pe tavă și vă dăruiesc cel mai mare secret al meu…

Am povestit cât a fost plecat de câteva ori… multe povești despre nimicuri… să ne cunoaștem mai bine… la suprafață. Au fost niște ore relaxante… liniștite, cu multe râsete și mișto-uri unul la adresa celuilalt. La un moment dat însă, flămândă de informații, am spart gheața și am pus o întrebare mai incomodă. Cum era târziu, (4 ora RO) am stabilit să facem un schimb de informații mai consistente, cu un top 5 întrebări cu răspuns musai sincer. Dar am amânat totul pe următoarea sâmbătă. Numai bine am avut timp să-mi pregătesc cele 5 întrebări și să petrec o săptămână întreagă încercând să ghicesc ce mă va întreba el.

Schimbul a fost foarte clar stabilit: ca la tenis – una, una. Fiind un gentelman mi-a acordat mie serva de început, așa că am reluat întrebarea incomodă:

– Ești într-o relație?

– Nu. Asta este teama ta cea mai mare?

– Nu. O pură curiozitate. Să știu cu ce mă lupt, ce arme să pregătesc și ce stategie de apărare. :))

– Care e cea mai mare teamă a ta, atunci…?

– Asta e prima ta întrebare?

– Da.

– Am învățat în viață să nu mă tem de nimic. Până în acest moment, tot ceea ce am trăit a avut un scop. M-a ajutat să fiu cea care sunt azi. Nimic nu a fost întâmplător în viața mea. Oricât de fericite sau dureroase au fost experiențele mele, din fiecare am învățat câteceva și nu am regretat nimic din ce am făcut. Pe acest considerent știu că orice mi s-ar întâmpla va fi un plus în viața mea, că nu am nimic de pierdut și atunci nu am de ce să mă tem.

– Hmmm… nu mă așteptam la un astfel de răspuns. Toți avem temeri… sau cel puțin așa credeam.

– După mine, teama te îngrădește  în trăire. Nu te lasă să-ți explorezi toate limitele, să trăiești la maxim clipa.  Avem o singură viață. E păcat să o trăim în contrângeri.

– Interesant mod de abordare a vieții. Ar trebui să-l îmbrățișez și eu.

– Ai putea. 😛 Moving on… Copii ai?

– Nu. Deși mi-am dorit. Îmi plac mult, dar… așa a fost să fie. Și.. la cât de aglomerat sunt, îmi dau seama că n-aș fi reușit să fiu un tată așa cum mi-am dorit.Tu ai o relație?

– Nu. 🙂 Momentan îmi trăiesc viața la maxim și atât. Apropo de temeri: mi-ai spus zilele trecute că nu ti-e frică de mine… ci de altceva. Despre ce e vorba?

– Da… nu mi-e frică… sunt terifiat de-a dreptul.

– De ce ești terifiat??

– Ai sărit la a 4-a întrebare? Parcă era vorba că le punem pe rând. Rândul meu când mai vine? 😛

– Nu te sustrage de la răspuns. Dacă e cazul, mai sacrific o întrebare pentru asta.

– Aceasta e o întrebare care mă va îngenunchea, dacă îți răspund. Nu știu dacă sunt pregătit pentru asta.

– Am stabilit că suntem sinceri… până la capăt. Tu ai inițiat acest joc. Joacă-l după regulile tale. 🙂

– Oooook. Ai dreptate. Cu cărțile pe față…  Trag adânc aer în piept și-ți răspund: Sunt terifiat pentru că te simt mai puternică decât mine. Simt că mă poți controla cum vrei tu, simt că dacă ar fi să mă las dus de val, m-aș pierde cu totul în tine. Mi-e teamă că ți-aș da prea mult din mine și fără tine n-aș mai fi nimic.

­În momentul acela m-am blocat. După ceea ce zicea el, totul era cu capul în jos.  Tot timpul el  a avut controlul. Eu așa am simțit. A făcut cu mine ce a vrut…

– Nu înțeleg… Iar am senzația că joci teatru. Ai controlat tot timpul relația noastră.

– Dacă prin ”lovește și fugi” tu consideri că am controlat-o… ești simpatică. Normal că trebuia să pară măcar că eu controlez tot. (și uite-mă cum mă scufund acum…îți dau toate informațiile pe tavă, mă descopăr total în fața ta –și ce o fi, o fi ) Ce faci în general când simți că ești în dezavantaj? Treci la atac. 🙂

– Ce complicate sunt căile Domnului. Viața este așa de simplă si frumoasă… Și noi, în loc să ne bucurăm de ea, ne punem singuri piedici, ne construim ziduri și ne ascundem.

– Ți-am spus că singura dată când m-am descoperit total într-o relație, când am trăit viața la maxim, fără să mă intereseze nimic și i-am acordat toată încrederea, viața mi-a tras o palmă usturătoare. Așa că da, acum mi-e frică să mă mai las pe mâna ei. Acum e rândul tău: care a fost cea mai mare dragoste a ta și de ce s-a terminat?

– Astea sunt 2 întrebări.;)) Suntem din nou la egalitate. Hmmmm… cea mai mare dragoste a mea a fost foarte complicată. De fapt cea mai simplă și complicată în același timp. Mi-e și greu să o povestesc, căci… nu știu cum vei reacționa.

– Iar mă iei cu chestia cu reacția… și data trecută când am povestit sb-ul ăsta m-ai făcut curios cu asta. Ce poate fi așa de ciudat? ……. pardon… rectific, că îmi furi și ultima întrebare. :)) Mă întreb ce poate fi atât de ciudat… 😛

– Păi… dacă tot am marșat pe sinceritate… poate e timpul  să împărtășesc și eu… deși mi-e foarte greu. N-am spus nimănui povestea asta, așa că vezi ce faci cu informația asta: eram in facultate, locuiam cu prietena mea cea mai bună și un coleg. Fiecare cu camera lui… și cu viața lui. Ne înțelegeam bestial toți trei, eram la fel de nebuni, ne plăcea distracția… Făceam nopți întregi de vin și povești, până ne prindea răsăritul și adormeam toți trei în camera în care se întinseseră poveștile.

– Și prietena ta s-a îndrăgostit de el și tu i l-ai furat? :))

– Tocmai ai pus și a 5-a întrebare! :))

– Heeeiiiii…. hai noah… nu e o întrebare, era o supoziție… iartă-mă de data asta…

– Hmmmm…. mă mai gândesc. Oricum supoziția ta nu e bună… e clasică, dar nu e bună. Cred că era mai ușor dacă era așa. Nuuu… din păcate, în ultimul an, într-o noapte de vin…. muuuult vin… el a reușit să ne combine la un threesome … Era ceva nou, interesant, extrem de incitant, așa că am continuat relația în 3… departe de ochii lumii, bucurându-ne de toate experiențele pe care le poți cunoaște într-o astfel de relație. Pe scurt: timpul a trecut, am terminat facultatea, colegul a plecat și am rămas noi două. Intimitatea era așa de normală între noi, încât nici nu știam cum să încheiem. Treptat am realizat că eu nu pot încheia, că nu vreau, că ea e ceea ce-mi doresc în viață! …. Atunci a început să fie greu… A conștientizat și ea sentimentele pe care le avea… Dar s-a speriat. Era prea mult pentru ea. Prea greu să facă față societății în care trăim. Ea visa la nuntă, la rochie de mireasă, la copiii ei… Până la urmă s-a îndepărtat și eu am lăsat-o. Nu puteam să o văd nefericită. Și lupta între ceea ce simțea și ceea ce-și dorea o măcina prea mult. Am iubit-o prea mult ca să o las să sufere. Am rămas însă prietene…

– Asta e doar o poveste, nu? Nu e realitate, nu???

– Mai tai o întrebare de pe listă? 🙂

– Hai să lăsăm întrebările… Deja e prea interesant încât să ne rezumăm la 5 întrebări. 😛 Și acum? Mai sunteți prietene? O mai vezi?

– Cam o dată pe an. Ea a întâlnit un bărbat care o face fericită. I se potrivește foarte mult. S-au căsătorit și s-au mutat în Italia. Și ne vedem din când în când în concediu. Doar noi două. Evadează din rutina ei și ne reîncărcăm bateriile împreună. Dar relația n-a mai fost niciodată ca înainte…

– … Nici nu știu ce să zic… E o altă latură a ta, la care nu mă așteptam…

– Vezi… de aceea ziceam că nu știu cum vei reacționa. Nu e o poveste ușor de digerat. Acum o să te sperii și o să fugi?

– Stai pe aproape și o să vezi. 😉 Oricum… mi-ai trezit o mulțime de întrebări. Norocul tău este că nu mai pot sta acum la povești. Sunt deja în întârziere.

– Adică mă lași fără a 5-a întrebare?

– Îți ofer câte întrebări vrei când mai povestim. O să am și eu o grămadă, aia știu sigur. Te sărut acum! Noapte bună!

Și dus a fost. Am rămăs singură, dezgolită, neștiind ce impresie am lăsat asupra lui. De atunci am mai povestit o dată. N-a menționat nimic dediscuția noastră. Mi-a povestit doar o întâmplare hazlie de la una dintre întâlnirile lui și a trebuit din nou să plece. Apoi am fost eu plecată în vacanța prelungită de Paști la Vienna și Budapesta și… m-am trezit că e aproape 16 mai și trebuie să se întoarcă. Luna asta parcă a zburat.  Nici nu știu cum a trecut. Și… my life goes on! Sunt curioasă ce va face. Azi se întoarce. Mă va căuta? S-a speriat oare?…

                                                                                                                                                                                     

 

Invitație la… chat

După o invitație offline pentru povești online, azi la 11 pm ne-am întâlnit gândurile. Deși era la mii de km depărtare, emoțiile mă tulburau de parcă ar fi fost lângă mine.

– Remember me?

– More than I want to! 😛

– Încă supărată pe mine?

– Nuuu! Ai noroc că eu colecționez doar clipe fericite… restul nu le dau nici la reciclare! (Chiar nu mai am niciun resentiment! Ciudat ce efect are omul ăsta asupra mea!)

:)) Mi-era dor de replicile tale!

– Doar de ele?

– Cerșești confirmare?

– Hmmm… 1-0! (Mi-a servit-o! )

– Ținem scorul?  

– Nu, dar dacă te egalez îmi răspunzi. 🙂) Că văd că tare îți place să ocolești ”confirmările”.

– Eu te-am invitat, chiar dacă doar online… deci… ce confirmări mai vrei? 😛

– Nu știi că fetele au nevoie tot timpul de ele? Astea sunt deliciul comunicării…Și dacă e să ne gândim la noi doi… măcar confirmări să primesc!!

– 1-1! Bravo! Te-ai mișcat rapid! 🙂) Ți-ai câștigat răspunsul: nu doar de ele mi-e dor! Mi-e dor de mirosul tău înnebunitor! De zâmbetul sincer ce-ți trezește ochii la viață! Mi-e dor să te aud gemând ușor,  când te lași pradă sărutului meu! Ajunge? Îți mai spun?

Inima mi-o luase deja razna! Ce mă enervează omul ăsta!! Cum știe să mă facă și numai din cuvinte!

E suficient! Văd că la vorbe ești foarte bun! Dar… nu știu dacă ai auzit ultimele știri: faptele contează! 😉

– Parcă ziceai că doar clipe fericite colecționezi! Simt o ușoară urmă de resentiment? 🙂

– Nuuuu… dar îmi place să te tachinez! Că știu că te sperii…

– Da? Asta e impresia ta?

– Ce altceva aș putea crede? Decât că ți-e teamă??

– Hmmm…. teamă… nu cred că e cuvântul potrivit!

– Nu? Atunci care ar fi? Joacă?

– Joacă?? De asta ți-e teamă ție?

– Nu mi-e teamă de nimic, în ce te privește! Decât eventual de a nu se pierde interesul de la prea multă așteptare!

– Cred că la capitolul ăsta încă stăm bine. Interes avem cu carul, nu? 🙂)

– Ai vrea să fii sigur, nu-i așa? Dar… din păcate trebuie să plec. Mă așteaptă fetele.. girls night out!

– Da? …. credeam că te am mai mult în seara asta! Să-mi alin dorul…

– Altadată…Sorry, dar nimic nu detronează o seară a fetelor.

– Aha.. Am înțeles. Mâine atunci? Same time, same place? ;))

– Nu…

– Nu?

– Eventual mai devreme… că nu mai pierd nopțile la povești! Țin la somnul meu de frumusețe. 🙂

– Ok… la 10 atunci?

– Done! Am fugit că a venit taxiul. Puuuup! 🙂

Și am ieșit. Am intrat în baie să mă fardez. Normal că taxiul nu venise, căci nici nu-l chemasem încă. Îmi trebuia puțin timp să-mi revin. Nu se putea să mă vadă fetele așa. Îmi era greu să-mi ascund emoțiile. Câteva inspirații adânci, puțin ruj pe buze și blush în obraji și… încă îmi tremurau picioarele. Să vezi acum ce noapte o să am, la cât de euforică sunt! 😉

 

 

Am deschis ușa…

Soneria m-a trezit din visare… Mi-am ridicat trupul obosit și am deschis. Un zâmbet larg mă aștepta dincolo de ușă:

Aș avea nevoie de o ceapă… mă poți ajuta?

„Ceapă?? La ora 21:50??” Hmmm….

– Sigur… albă sau roșie?

– Roșie, că aia se potrivește mai bine…

– Dar ce gătești bun?

– Hai în vizită peste o jumătate de oră și o să afli.

??Să înțeleg că tocmai m-a invitat la el?? Cu tupeu băiețelul!

– Mulțumesc, dar am mâncat deja…

– Poți să vii și doar să guști. N-o să-ți pară rău!

– Merci, dar eu am o regulă de a nu mânca după ora 19:00. Și la cât de gurmandă sunt, sigur nu reușesc să mă limitez la gustat!

S-a uitat dezamăgit la mine, cumva dezarmat de replica mea. Tricoul alb Polo pe care îl purta îi venea de minune. Îi scotea în evidență ochii negrii și tenul măsliniu. Zâmbea încurcat fără a ști ce să mai zică.

– Dacă nu te superi, mă retrag, am zis, căci mai am ceva treabă în seara asta și e târziu. Să-ți fie de folos!

– Mulțumesc și scuză-mă că te-am întrerupt. M-am gândit că ți-ar prinde bine o seară relaxantă alături de un vecin prietenos.

Ce dulce e! Dacă i-ați vedea ochii rugători, în care se mai zărea o mică speranță că voi accepta invitația! Vecinul meu student… Pe care îl văd de obicei dimineața pornind la alergat! Cu trupul bine întreținut, atitudine cuceritoare și zâmbetul pe buze.

– Cu altă ocazie poate îmi va prinde bine. Să ai o seară relaxantă! Și să te gândești la mine când mânânci…

– Cu siguranță o să mă gandesc… nu doar când mănânc!

Puțin rușinată, am lăsat capul în jos și am început să închid încet ușa. M-a mirat felul în care m-a făcut să mă simt… Eu – rușinată?? Raaaaarrr… foarte rar! Îmi place studențelul!

– Noapte bună!

– Noapte bună și să visezi frumos, zice el și-mi trage șmecherește cu ochiul.

Heart rules!

M-am liniștit. Mi-au trecut nervii. Vroiam să dau înapoi, dar cineva mi-a amintit că poveștile rămase neterminate tind să ne bântuie. Ceea ce e foarte adevărat. Așa că, m-am recules, bucățică cu bucățică, m-am scuturat de praf și am hotărât să mai dau o șansă acestei povești, dar de data aceasta fără să mai stau în stand by. Îmi trăiesc viața în continuare și las „destinul” să-și facă treaba.

Și destinul exact asta a făcut! Acum 2 zile am primit mail de la el: „You’ve got IM. Pls read it!” Scurt și la obiect! Doar că mi-a trebuit puțin să-mi amintesc că IM înseamnă instant message și să realizez că e vorba de messenger. Nu l-am mai folosit nici nu mai știu de când! Așa că am intrat pe messenger:
<em>- Știu că n-am jucat corect… Știu că te-ai supărat… Știu că nu mai vrei să vorbești cu mine. Dar nu puteam să plec fără să-ti mai simt o dată gustul! Să îl port cu mine peste mări și țări, să am o amintire vie de la tine. Și în același timp, să îți las și ție promisiunea a cum poate fi, când va fi! Mă ierți?</em>
Hmmmmmm…. Ce altceva aș putea face? Doar am citit rândurile de la el și am simțit fiori în stomac! Pot să stau în cap… dar omul ăsta tot mă are la degetul mic. Tot acum 2 zile mi-a zis cineva: „dacă vrei să fii fericită, ascultă-ți inima, dacă vrei să-ți fie bine, ascultă-ți rațiunea…” Bine punctat! Doar că am o singură viață! Așa că: inima conduce!

Sedusă și abandonată…

Cum poate crea cineva atâta dorință și apoi să se retragă? Lumea s-a întors cu capul in jos! Eu nu mai înțeleg nimic. Unde ați mai văzut voi bărbatul care să te dorească cu atâta ardoare, să te facă să-l dorești atât de mult, încât parcă îți pierzi mințile și apoi să plece… Ca și cum nimic nu s-a întâmplat! Ca și cum nu s-a oprit timpul în loc într-un sărut… ca și cum scena anterioară nu face parte dintr-un film, nu are continuare, nu trebuie să ducă undeva… Un sărut.. nimic mai mult! Un vis… o amăgire! A fost doar un scurt metraj: fără început, fără sfârșit. Nici măcar cu ”punct și de la capăt”!

Vorba lui Tudor Gheorghe: ”Au înnebunit salcâmii… și tu vrei să stau cuminte!?” Cum să stau cuminte că tu pleci? O lună de zile… o veșnicie de așteptat cu atâta fierbere interioară! Eu cred că încă visez! Ciupiți-mă să mă trezesc! Cum era ”statusul” meu la un moment dat: răbdarea mea nu va cunoaște limite?? Tocmai a cunoscut!

Și totul a fost premeditat! Conștient, știind că urmează să plece, că nu mai este timp de ”va urma”, a plantat sămânța. Că doar e primăvară… să încolțească, să prindă bine rădăcini și să înflorească până la întoarcere… Râd, râd isteric!  Și el… mă ia pe brațe, mă ridică la cer… și îmi dă drumul de acolo!!! =)))))) Da, râd isteric! Și îmi mai și promite că lucrurile se vor schimba la întoarcere… că povestea noastră abia atunci va începe cu adevărat! Dar eu nu vreau o poveste atunci! Vreau o scenă fierbinte acum! Atât! Să simt flacăra cum arde până la final!

Hmmmmmmm…. mda… sedusă și abandonată! Titlul perfect!

Crimă cu premeditare!

Spre mirarea mea, m-a invitat la o cafea. Nu ne-am mai văzut de muuult… de când mi-a zis că vrea să mă cunoască mai bine. Ne-am întâlnit la bistro-ul nostru și am stat mult la povești. Mi-a povestit de hobby-urile lui: cărțile, călătoriile și șahul. Plictisitor ați spune, dar dacă l-ați auzi cum vorbește despre locurile pe care le-a vizitat, cu câtă pasiune descrie fiecare detaliu sau fiecare descoperire din cărțile pe care le citește, ați rămâne efectiv fascinați de lumea în care trăiește. N-am putut să nu mă întreb dacă cu aceeași pasiune face și dragoste… Ochii îi străluceau de-a dreptul când mi-a descris cele 7 minuni ale lumii… tremura parcă de emoție când mi-a spus trăirea pe care a avut-o  când a văzut prima dată eternele si banalele (pentru unii) Piramide, de ex, cât de mic și neînsemnat s-a simțit, dar în același timp una dintre cele mai importante piese ale unui puzzle, fără de care acele piramide n-ar avea nicio valoare.

Este foarte mult timp plecat în delegații prin străinătate și singura lui relaxare când e plecat, este descoperirea a cât mai multe minunății ale acestei planete. Și mie îmi place muult să vizitez, am văzut și eu Piramidele, însă niciodată nu le-am văzut ca prin ochii lui. Am rămas fascinată, ca și cum ar fi fost ceva cu totul nou pt mine. Detaliile descrierilor lui sunt însoțite de fapte istorice și interpretări ale marilor filozofi sau specialiști în domeniu. Are un dar de a povesti, că l-aș putea asculta o viață. Am petrecut aproape 2 ore cu el și parcă trecuseră 10 min de când am ajuns. N-am crezut vreodată că astfel de discuții pot trezi ceva în mine, dar eram atât de incitată, încât dacă m-ar fi luat acolo, de față cu toată lumea, și m-ar fi pus pe un perete, i-aș fi mulțumit la final. 🙂 După ce a cerut nota,  nu m-am putut abține și i-am spus: nu vreau să mă gândesc cum ar putea fi, dacă cu aceeași pasiune faci și dragoste… N-a zis nimic, dar i-am văzut scânteia din ochi și am tresărit efectiv în interior.

Când am plecat, m-a rugat să-l duc cu mașina până în centru, căci își lăsase mașina în service. Foarte surprinsă de rugămintea lui, am urcat amândoi  în mașină, am pus cheia în contact și mă pregăteam să pornesc, când l-am auzit suspinând adânc. M-am întors întrebătoare spre el și nu am apucat să scot nici un cuvânt, căci mi-a luat capul în mâini, și șoptindu-mi grăbit ”mă omori”, a început să mă sărute. Era atât de pofticios, mă sorbea pur și simlu, iar eu mă lăsam moale, condusă de el în acest dans al pasiunii. Am încercat să mă retrag la un moment dat, dar și-a înfipt mâinile în părul meu cu atâta patos, trăgând de el atât de excitant, încât am simțit doar cum se prelinge din mine dorința înnăbușită până atunci. M-am lăsat pradă sărutului lui, am lăsat dorința dureroasă să-mi cuprindă trupul, gemând și scâncind înfundat. Nu știu cât a durat această scenă, pierdusem de mult noțiunea timpului, dar știu că am simțit mângăierea lui cum mă ardea pe fiecare părticică a corpului, descoperind  si inspectând centimetru cu centimetru. Când s-a oprit, l-am privit confuză cum se uită la ceas. Din privirea lui am înțeles că întârziase undeva și am pornit automat mașina.

Pe următoarea stradă la dreapta m-a rugat să mă opresc și să-l las să coboare. Îl priveam năucă cum se îndreaptă spre mașina lui, parcată practic la 100 m de a mea  și abia atunci am realizat toată premeditarea  acelei  faze. Nici nu știam dacă să mă supăr sau să râd. M-a făcut? M-a făcut!!… 🙂

Alegeri…

Alegeri… Sentimente contradictorii… Decizii… Renunț? Merg mai departe? Merită investiția? Merită așteptarea? Cineva îmi spunea zilele trecute că, cu cât așteptarea este mai mare, cu atât pretențiile cresc și dezamăgirea poate fi mai mare in final. Din păcate cam așa e… Însă mă întreb: e posibil să mă fii înșelat în privința lui? ”Promisiunea” atingerii lui, a sărutului lui fierbinte, umed și năucitor, care aproape m-a lăsat fără suflare, să fie doar amăgire? Și acum îi simt mângâierea pe încheietura mâinii, când mi-a luat mâna în mâna lui și mi-a spus: ”vreau să știu totul despre tine!”… Privirea plină de dorință… răsuflarea plină de emoție… vocea tremurândă… nu pot fi toate minciuni! Și feeling-ul acela intens când mă gândesc sau vorbesc cu el, nu poate fi amăgire! Întâlnești rar astfel de sentimente…

Cred că e păcat să dau cu piciorul înainte de a afla unde ar putea duce. Însă câtă răbdare mai trebuie să am? Cât îi va lua lui să-și facă curaj și să-și depășească temerile? Îl simt acolo, îl simt că vrea, însă se pare că încă sechelele sunt mai puternice. Mingea e la el în teren. Depinde dacă îi place mai mult să dribleze sau să înscrie! :))  Ce comparație am găsit! Dacă stau bine și mă gândesc, sper să-i placă și una și alta. 😉

Așteptarea e luuungă…. Provocarea e maaare… Răbdarea mea nu va cunoaște limite! 😀

Update…

Long time, no writting… Multă muncă, proiecte noi, delegații, hoteluri… oboseală… Și uite așa e aproape primavară. Aproape ca în sufletul meu. 🙂 E ciudat cât de ușor se pot apropia 2 oameni. Doar prin povești, sinceritate, destăinuiri.. Am povestit mult, dar n-am mai reușit să notez. Am aflat multe, nesperat de multe și am găsit răspunsul la niște întrebări.

Cel mai important: ”fructul interzis” e ceva la ce nu mă așteptam. Trebuie să recunosc că tot acest timp am crezut că este căsătorit. De fapt, realitatea este alta: mai de mult a trăit o iubire intensă, o dragoste foarte pasională. Totul era prea frumos ca să fie adevărat și s-a sfârșit într-un mod ciudat, foarte de neînțeles pentru el: ea i-a spus într-o zi că de fapt ea are o sensibilitate tactilă foarte scăzută, că simte foarte puțin din tot ceea ce manifestă și că… ea nu a avut niciodată în viața ei orgasm. Că a mimat de fiecare dată totul, nu doar cu el, că știe că a greșit, dar așa a fost ea de la primul ei iubit, care i-a spus că îi place să o audă gemând, urlând chiar!…  Și atunci totul s-a năruit pentru el: realitatea, încrederea, pasiunea, dragostea… Nu înțelegea de ce ea îl mințise tot acest timp, de ce a jucat atâta teatru, de ce nu a avut încredere în el să-i spună de la început,  cum de el nu și-a dat seama, ce a fost real din tot ce au trăit etc. N-a putut să treacă peste asta și s-au despărțit. S-a închis foarte mult în el, și-a pierdut încrederea în el, în femei, în  relații, în tot. A avut o perioadă lungă, de vreo 6 ani, în care s-a folosit de toate femeile pe care le-a cunoscut, fără să le ofere nimic în schimb, fără să-l intereseze sentimentele, dorințele, așteptările lor… Apoi, timp de 2 ani a luat pauză de la tot, s-a canalizat pe el, a trecut prin mai multe etape de dezvoltare personală, a facut și terapie, a reușit să înțeleagă că ea avea de fapt o problemă, că nu el fusese de vină și, în măsura în care a putut, a iertat-o. A încercat chiar și o relație de 9 luni, care nu a mers, pentru că erau prea diferiți, cu alte așteptări de la viață, și… în final, a dat peste mine și………. toate temerile vechi i-au revenit. Sechelele legate de realitatea a ceea ce simte îl macină și îl fac să păstreze distanța, pe cât poate. Însă e cam greu… 🙂

Povestea m-a dat și pe mine peste cap, m-am chiar speriat, mi-am dat seama că o să fie greu să-i câștig încrederea, că nu depinde numai de mine, că până nu o să reușesc nu o să putem avansa prea mult etc. Însă, cu timpul, am realizat că eu nu trebuie să fac nimic, decât să fiu eu, că nu port vina tuturor femeilor din viața lui și că doar el singur își poate rezolva problema. Așa că aștept… povestesc… ard de nerăbdare … și… las primăvara în sufletul meu. 🙂 Dar… problema este că rândul meu de destăinuiri nu a venit încă. Și mă întreb cât o să pot să mă deschid eu în fața lui, fără să-l speriu și.. oare o să mă înțeleagă? …