Men

Îmi plac bărbații care știu cum să mă atingă, ca să mă incite. Mai ales dacă la început mă “ating” intelectual. Să mă atragă în conversații ore întregi, asftel încât să nici nu simt cum îmi intră sub piele. Să mă trezesc cu sete de a-i asculta, îndrăgostită de …. memoria lor și poveștile interminabile pe care mi le spun. Să mă țină apoi captivată 15 minute cu un subiect foarte detaliat legat de timp, secunde, rotațiile lunii și calcule matematice complexe, în urma cărora câștigăm 2 ore în plus de viață și să mă facă apoi să mă întreb ce aș vrea să fac în acele 2 ore… :)) Aș alege să le petrec cu el, doar pentru că nu vreau să pierd orgasmul intelectual pe care mi-l oferă…

Îmi plac bărbații spontani. Care te fură pentru o “masă” între cearceafuri când te întâlnesc din greșeală sau transformă o cafea în “orgasmul de dimineață”…

Îmi plac bărbații cu simțul umorului, receptivi la aluzii, care știu să întoarcă o pasă bună ridicată la fileu, dar și să încaseze un As cu zâmbetul pe buze. Cei care au simțul umorului pe gustul meu sunt de obicei și jucăuși, iar asta e un mare atu. Să știe să râdă cu poftă la o glumă trântită printre gemete și să transforme momentul apoi în unul pasional…

Îmi plac bărbații hotărâți, care, exact pe când nu te astepți, te iau și-și bagă mâinile în părul tău, într-un sărut incitant… Te lasă curioasă o perioadă și apoi te iau și-ți satisfac curiozitatea pe îndelete, explorând fiecare zonă, tachinând și gustând, cu atingeri fine la început, dominant și ferm spre final…

Îmi plac bărbații atenți și curioși, să te descopere, să te deschidă, să-ți dezgolească vulnerabilitățile,  să știe să asculte și să înțeleagă orice geamăt, orice fremătare. Să îți intre sub piele și să te facă să ajungi să te încălzești doar când îi auzi vocea la telefon…

E greu să găsești bărbatul care să le aibă pe toate… Așa că alegi să îi guști, în cocktail-uri de câte 2-3 calități, cu curiozitate, nerăbdare și răsfăț!

Advertisement

O alta eu

Ciudat… In adolescenta si chiar pana târziu, dupa facultate, tristetea ma inspira. Puteam sa scriu (diverse, chiar si poezii) doar cand sufeream. Acum, tristetea parca ma inhiba. Nu mai pot sa scriu, sa ma exprim, sa ma eliberez de tot ce e in sufletul meu. Totul e înăbușit, totul e sugrumat, fără cale de ieșire. Si, in loc sa ma descătusez, sa pot apoi respira aer proaspăt, putrezesc parca mocnit. Nu ma pot bucura de primăvara – așa indecisa cum e ea, nu ma pot bucura de prieteni, nici măcar de mine. Lancezesc doar intr-o stare de latenta, intr-o continua așteptare, foarte pasiva. Si ma urăsc pentru asta! Ma urăsc pentru faptul ca nu am puterea sa merg mai departe. Ca nu găsesc resurse sa-mi vindec sufletul. Ca nu reușesc sa vad lumina de la capătul tunelului. 

Cum era? Toate trec… Aștept sa treacă!

Viața de amanta





Începusem la un moment dat un post in care scriam despre regulile de a fi amanta. Si descriam cu amănunte cum e bine sa păstrezi tot timpul o mică distanța, sa nu te implici total, sa faci un pas in spate când simți ca te-ai lăsat dusa de val, căci e foarte ușor sa ajungi sa speri, sa-ți faci planuri si sa ai așteptări, dacă nu privești si rațional din cand in cand relația. Si credeam atunci ca pașii înapoi îmi vor da un echilibru si ma vor feri de suferințe ulterioare. 

Ma bucur acum ca nu mi s-a părut atunci un post de calitate si nu l-am publicat. Căci viața e ironica si vine si ne da peste nas cand ne așteptam mai puțin. Nu poți fugi de suferința nicicum. Tot ceea ce simți, chiar dacă in timp încerci sa reprimi si sa te controlezi, te ajunge din urma si, pe cand credeai ca ți-ai revenit, te lovește si mai tare si intri ca intr-o stare de sevraj. Si simți cum te doare carnea pe tine de dor si îți pierzi respirația înghițindu-ți lacrimile, in încercarea de a pune capăt furtunii din sufletul tău. Si te enervezi si mai tare pe reacțiile tale si te încăpățânezi cu disperarea unui copil răsfățat sa nu lași tumultul sa te acapareze, însă totul e in zadar. 

Si cu sufletul făcut bucăți, te intrebi cât din ce ai crezut ca ai trăit a fost de fapt adevărat. Oare ce spuneau toate cuvintele nespuse? Oare tăcerile au însemnat ce ai simțit tu? Sau totul a fost doar in capul tău… Acum cand liniștea e tot ceea ce ai, cand nici tăcerea nu mai știi e înseamnă, cum poți privi in urma fără regret? De fapt nu regret … Ci incertitudine. O incertitudine dureroasa, ce te mânâncă din interior si îți omoară orice amintire pozitivă a ceea ce a fost. Căci in momentul asta totul e trecut prin filtrul deznădejdii si al dezamăgirii. Acum cauți răspunsuri si fiecare celula a corpului tau are nevoie de confirmarea ca n-a fost totul doar un vis. Ca nu poți arunca 6 ani pe apa sâmbetei așa ușor. Mai ales ultimul an, pe care il credeai plin de semnificatii.  

Realizez ca sunt in prag de depresie. Realizez ca va trebui sa trec si prin asta in drum spre vindecare. Nu mai știu câți pași mai sunt pana acolo. Erau parca 9 in total. O sa-i parcurg pe toți, cu stoicism, ca sa pot ajunge intr-un final sa privesc in urma si sa văd ca toate astea au avut un rost. Acum nu pot vedea asta, am privirea încețoșată si mintea tulbure de prea multă suferința. Acum ma întreb dacă chiar am fost atât de oarba… Dacă instinctul m-a putut înșela intr-atât încât sa simt lucrurile atât de diferite de realitate. Acum ma ascund in spatele unei măști, dincolo de amintiri, căutând adevarul. Masca îmi acoperă si-mi protejează sufletul rănit, in așteptarea vindecării. 

Se zice ca timpul le rezolva pe toate. Tot ceea ce trebuie sa fac este sa aștept, nu? 😀

P.S. : Diacriticile nu le-am pus eu, le-a pus telefonul, din păcate doar din loc in loc. Il scuzați, nu? ;))

Jocul

Hai sa jucam un joc:
Tu te joci cu semne
Eu sa le descopar,
Sa simt ca ti-e dor..
Eu iti creez aripi,
Sa simti ca traiesti
Sa te-nalti in zbor…
Tu imi dai atingeri
Ce ma infioara
Si ma-imping in noapte..
Eu caut raspunsuri
In taceri ascunse
Dincolo de soapte..
Ne jucam cu vise
Si le-amestecam
Pana nu mai stim
Cine duce dorul
Cine-si frange zborul
Sau daca gresim

Timpul nu ne iarta
Zboara printre noi
Si isi joaca jocul
Fara ca sa stim,
Fara sa ne-anunte
Cand se incheie jocul…
Si ramanem singuri
Agatati in timp
Dincolo de vorbe,
Ca la inceput:
Eu cu niste aripi
Tu cu niste semne…

One night experience

In sfarsit singura… sa pot savura amintirile… noptii. Imi bag nasul in perna si inspir adanc parfumul ei… Usor spicey, exact cum mi-o imaginam inainte. Si ma napadesc amintiri carnale… Varfurile degetelor ei imi deseneaza fin pe piele, trezind fiecare por. Legata la ochi, ma las surprinsa de atingeri, mangaieri, saruturi. Un strop rece de sampanie mi se scurge de pe san spre pantec. Limba ei fierbinte il opreste si ii continua miscarea spre coapse, bucurandu-se de incordarea ce o simte in interiorul meu.
Incerc sa inteleg de ce prefera sa ma domine, asa legata, fara sa o pot atinge si eu, insa imi pierd gandul intre buzele ei moi si atingerea curioasa a degetelor.  Imi exploreaza fiecare milimetru al corpului, cu pofta de necunoscut. Imi savureaza fiecare respiratie, fiecare geamat, de parca ar asculta o simfonie celebra. Incerc la un moment dat sa-i prind buzele intr-un sarut, dar mi le musca usor si coboara apoi pe gat, spre clavicula, plantand muscaturi fine si incitante peste tot. Continua joaca asta nebuna, culminand cu atingeri umede, calde si excitante pe abdomen, pe coapse si intre ele, purtandu-ma prin valuri de placere, pana nu mai pot si explodez in mii de senzatii ce-mi cutremura trupul. Se intinde apoi peste mine, tandra si visatoare si-mi sopteste la ureche: Multumesc!
Aceasta a fost Josephine… unica, speciala.. one night experience!

Cutiuta cu amintiri…

Am deschis o noua categorie: Cutiuta  cu amintiri… aici voi posta cate o experienta din trecut, atunci cand amintirea imi va fi prea puternica, asa cum am facut cu “Fructul din gradina

Beauty and a swan

Vreau un City break

Vreau un City break… departe de cotloanele gandurilor, departe de luminile ratiunii… Sa zbor prin vazduhul incert, sa plutesc printre norii viselor, sa privesc orizontul sperantei…

Walking to nowhere…

Fructul din gradina vecinului IV

Discutia din acea dimineata reusi sa ma indispuna total. Toata ziua am incercat sa ma scutur de acel gust amar, fara succes. Imi venea sa plec acasa, sa ies din jocul ala prostesc, care incepea sa ma oboseasca. Am ales sa ma retrag dupa-masa in camera si sa citesc. M-am luptat cu trecutul si prezentul, cu dorinte si nevoi